Permis de șofer la 16 ani. Școala de șoferi CCC Admis, din Ploiești, le oferă cursanților posibilitatea să obțină permisul de conducere încă de la vârsta de 16 ani, pentru categoria B1. Pentru această categorie, cursurile practice se țin pe o mașină electrică nouă, intrată de circa jumătate de an în flota CCC Admis.
Din categoria B1, pentru care poți face școala de șoferi de la 16 ani, fac parte autovehiculele cu trei sau patru roți, cu masa proprie între 400 și 550 de kilograme, echipate cu motor cu ardere internă cu o capacitate cilindrică mai mare de 45 de centimetri cubi sau cu orice alt motor cu o putere echivalentă și care prin construcție poate atinge viteze mai mari de 50 de kilometri la oră.
Astfel, dacă crezi ca un vehicul din categoriile AM, A1 sau B1 ți-ar fi potrivit, poți face școala de șoferi la 16 ani pentru a obține permis categia B1 și a conduce un astfel de vehicul. Pe lângă independența pe care un astfel de pas i-o poate oferi unui adolescent, acest permis îi permite, evident, și să acumuleze experiență pentru atunci când va putea da și pentru permisul la categoria B.
{showtime 381}
Școala de șoferi CCC Admis pune la dispoziția cursanților un autoturism full electric YOYO, achiziționat de câteva luni. „Este tot ceea ce îți trebuie pentru a obține permisul de conducere de la 16 ani, în condițiile prevăzute de lege. De acum, parcul auto al școlii de șoferi CCC ADMIS s-a îmbogățit și cu această mică bijuterie, nou-nouță! Te așteptăm pentru înscriere la cursurile necesare pregătirii pentru a obține permisul de conducere din categoria B1”, notează reprezentanții școlii de șoferi, într-un anunț publicat pe site-ul cccadmis.ro.
Ce înseamnă categoria B1
Viteza maximă admisă la această categorie este de 90km/h pe autostrăzi, 80 km/h pe drumurile expres sau pe cele naționale europene (E) și 70 km/h pentru celelalte categorii de drumuri. Viteza maximă admisă în afara localităţilor pentru autovehiculele ai căror conducători au mai puţin de un an de practică de conducere sau pentru persoanele care efectuează pregătirea practică în vederea obţinerii permisului de conducere este cu 20 km/h mai mică decât viteza maximă admisă pentru categoria din care fac parte autovehiculele conduse.
Vârsta minimă de la care se poate începe școala pentru permis categoria B1 este de 16 ani. Orice cursant trebuie să fie apt din punct de vedere psihologic și medical. Cursantul trebuie să nu fi fost condamnat pentru infracțiunile prevăzute la Art.24 din O.U.G. 195/2002.
Cum poți să-ți iei permis de la 16 ani
Pregătirea teoretică include 14 ore de legislație rutieră, 2 ore de legislație specifică, 4 ore de conducere preventivă și ecologică, 2 ore de prim-ajutor și 2 ore pentru cunoșterea și întreținerea autovehiculului.
Pregătirea practică are un stagiu alocat de 30 de ore pentru deprinderea artei conducerii pentru categoria B1. Examenul include o probă teoretică, mai precis un chestionar cu 26 de întrebări, din care candidații trebuie să răspundă corect la minim 22 în 30 de minute, urmată de o probă practică de verificare a aptitudinilor și comportamentului corespunzătore categoriei de permis solicitate, împreună cu un examinator din partea DRPCIV.
Ce trebuie să conțină dosarul?
» Certificat de cazier judiciar valabil 6 luni;
» Copie dupa Buletin / Carte de Identitate;
» Fișă de școlarizare realizată la sediul şcolii;
» Taxa de permis - 89 de lei (se achita la Trezorerie sau la Poșta Română).
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!