În România nu va exista o limitare a călătoriilor interne bazată pe certificatul verde digital care urmează să fie aprobat de Uniunea Europeană în data de 14 mai, însă ţara îşi va asuma acest certificat pentru deplasările internaţionale, a declarat, marţi, preşedintele Federaţiei Industriei Hoteliere din România (FIHR), Călin Ile, la finalul întrevederii patronatelor din HoReCa cu şeful Guvernului.
"România îşi va asuma acest certificat digital în ceea ce priveşte deplasările internaţionale, dar pentru deplasările interne se doreşte să nu existe restricţionare, adică să fie vacanţă pentru toţi. E un lucru bun că Guvernul îşi doreşte ca toţi românii să poată merge în vacanţă. O dată cu ziua de 14 mai, când Europa va aproba acest certificat digital, şi România şi-l va asuma, pentru deplasări internaţionale, care să ne permită şi nouă incoming-ul, să ne permită şi nouă să primim străini care vin în România, dar nu va fi o limitare a călătoriilor interne, trebuie să precizăm acest lucru", a afirmat Călin Ile, potrivit AGERPRES.
La finalul întâlnirii cu premierul Florin Cîţu, reprezentanţii a două patronate din HoReCa au anunţat că operatorii din domeniu îşi vor asuma costurile pentru testele rapide ale clienţilor la intrarea în locaţii, astfel încât preţurile pentru clienţi să nu fie afectate.
Sursă foto ziare.com.