Lichidatorul judiciar în dosarul City Insurance, CITR, a realizat o analiza preliminară privind împrejurările în care compania de asigurări a ajuns în faliment.
Potrivit CITR, concluziile preliminare indică atât dezechilibru financiar profund, precum şi o creștere accelerată a cotei de piață printr-o politică de vânzări agresivă. De asemenea, valoarea ridicată a comisioanelor plătite brokerilor, precum și cedarea în reasigurare a unui procent cuprins între 80% - 99,5%, se numără printre cauzele care reies din analiza asupra activității City Insurance în perioada 2017 - 30 iunie 2021, informează Digi24.
Greşeli majore, care au dus City Insurance spre faliment
Verificarea investițiilor realizate de City Insurance în perioada 2017-2021 a evidențiat faptul că au fost făcute investiții și tranzacții cu active corporale ale căror valori s-au depreciat în urma reevaluării experților, generând pierderi importante de disponibilități, mai arată datele citate de Digi24. Au fost identificate împrumuturi acordate societăților afiliate cu șanse reduse de recuperare, precum și dobânzi aferente unor împrumuturi care s-au dovedit a fi fără substanță economică. De asemenea, compania a mai plătit unor intermediari comisioane considerabile, lichidatorul judiciar constatând că a fost vorba cel mai probabil despre de împrumuturi fără substanță economică, anunță CITR.
Peste 1.600 de creditori s-au înscris la masa credală cu o expunere de peste 8 miliarde de lei.
Autoritatea pentru Supraveghere Financiară (ASF) a anunțat că toate polițele de asigurare RCA emise de City Insurance încetează de drept pe 11 mai, chiar dacă perioada de valabilitate a acestora depășește data menționată.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!