Descoperă culisele unui laborator de analize pentru apă

Descoperă culisele unui laborator de analize pentru apă
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Ploiești, 23 februarie 2021. Exploatare Sistem Zonal Prahova (ESZPH) oferă clienților săi din toată țara servicii de analize de laborator pentru apă. Profesionalismul angajaților și dotarea laboratoarelor ne situează ca principal furnizor de analize de laborator pentru apa de suprafață, din subteran, tratată și potabilă, la standarde europene.

Exploatare Sistem Zonal Prahova  amintește că laboratoarele de analize C.A. Voila, C.A. Văleni si C.A. Măneciu lucrează în sistem de management integrat calitate mediu, securitate și sănătate în muncă, conform standardelor ISO 9001, ISO 14001, OHSAS 18001 și sunt înregistrate în Registrul Național al Laboratoarelor, care le abilitează să facă monitorizarea calității apei.

Exploatare Sistem Zonal Prahova se mândrește cu aptitudinile profesionale ale angajaților și consideră că lucrul în echipă și gradul ridicat al răspunderii personale sunt cheia centrală a succesului.  Din culisele laboratorului Calitatea Apei Voila, vă vom face cunoștință cu Daniela Gologan, doctor inginer, care face parte din colectivul societății de aproape 29 de ani și ocupă funcția de Șef de laborator din anul 1998.

Daniela Gologan ne-a povestit în cadrul unui interviu despre pasiunea și activitatea din spatele eprubetelor: “Încerc să țin pasul cu tot ce apare nou, să găsesc căi prin care să optimizez munca mea și a celorlalți, să apreciez inițiative, calitatea umană, dorința de perfecționare. Mă atrag lucrurile neconvenționale”. În acest interviu aflăm despre calitățile pe care un tânăr chimist ar trebui sa le aibă, despre diferențele dintre apa industrială și cea de uz uman, despre motivele pentru care oamenii nu beau apă de la robinet, precum și multe alte informații deosebit de interesante, pe care vă invităm sa le parcurgeți AICI.

ESZPH continuă să promoveze o cultură a performanței bazată pe inovare și progres, iar managementul se bucură să aibă angajați proactivi și conștienți de impactul pe care munca lor o are pentru cetățenii care beneficiază de produsele și serviciile societății.

Societatea EXPLOATARE SISTEM ZONAL PRAHOVA SA este principalul producător de apă potabilă pentru 84 % din populația județului Prahova și de apă de uz industrial pentru multiple societăți comerciale. Societatea colaborează cu Administrația Națională „Apele Române”, ca autoritate centrală și acționar unic, precum și cu deținătorii de lucrări construite pe ape sau în legătură cu apa, cu furnizorii, beneficiarii, instituțiile economico-financiare și de control.

Pentru informații suplimentare, vă rugăm să ne contactați la adresa de e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

 

Sursa: comunicat de presă Exploatare Sistem Zonal Prahova (ESZPH)

 

Image