Dialog public «Transparenţa în comunicare, pentru o colaborare eficientă, în beneficiul comunităţii şi al mediului de afaceri»

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Marţi, 11.12.2018, a avut loc la Camera de Comerţ şi Industrie Prahova dialogul public «Transparenţa în comunicare, pentru o colaborare eficientă, în beneficiul comunităţii şi al mediului de afaceri», eveniment organizat de compania Petrotel Lukoil în colaborare cu CCI Prahova.

Punctul central al evenimentului a constat în prezentarea domnului Aleksei Kovalenko, noul Director General Executiv al companiei PETROTEL LUKOIL SA.

La eveniment au luat cuvântul, pe lângă Aleksei Kovalenko, Aurelian Gogulescu - Preşedintele CCI Prahova, Laura Fulgeanu Moagher - deputat, Madalina Lupea - prefectul judetului Prahova, Vasile Pătraşcu - vicepreşedintele Consiliului Judetean Prahova, Teodora Marin - city manager Ploieşti, Alexander Tyurin – consilier economic Ambasada Federatiei Ruse în România, Vladimir Gherasimov – şef Directie Politici Regionale LUKOIL, Dan Dănulescu – Inginer Şef Petrotel Lukoil şi Daniela Dănulescu – Responsabil Comunicare și Presă al Petrotel-Lukoil. De asemenea, la întâlnire au luat parte Victor Jumbei - director general al Lukoil Romania, Felix Dragu - administrator al Lukoil Lubricants East Europe, Alexandr Fedorov - director general al Lukoil Energy&Gas, dar şi reprezentanţi ai UPG Ploieşti, Clubului Rotary, Colegiului Carmen Sylva, Muzeului Judeţean de Ştiinţele Naturii Prahova şi ai Asociaţiei Persoanelor cu Handicap Prahova.

Acesta a fost al doilea dialog public organizat de Petrotel Lukoil în cursul anului 2018, şi a avut, ca şi precedentul, o sesiune de întrebări din partea presei şi a publicului.

Principalele întrebări au acoperit trei domenii importante: investiţiile, preocuparea pentru mediul înconjurător şi politicile de responsabilitate socială.

În domeniul investiţiilor, Aleksei Kovalenko a prezentat două proiecte care reprezintă priorităţile rafinăriei în următorii trei ani:

1. Modernizarea instalaţiei Cocsare, proiect ce va reduce la zero emisiile de proces (termen de finalizare - 2021);

2. Construcţia unui nou complex de recuperare sulf, care va permite reducerea la zero a emisiilor accidentale de oxizi de sulf în cazul incidentelor tehnice sau avariilor (termen de finalizare - 2021).

Investiţia companiei în Rafinăria Petrotel Lukoil pentru perioada 2019-2021 va fi de aprox. 131 mln. USD.

Cu privire la protecţia mediului înconjurător, Aleksei Kovalenko a punctat faptul că s-au ecologizat cu tehnologii moderne batalurile istorice ale combinatului, totalul investitiei pentru mediu fiind de aprox. 120 mln. USD (1998-2018). La începutul anului 2015, Petrotel Lukoil a pus în funcţiune instalatia de spălare a gazelor arse de la complexul de Cracare Catalitică, ceea ce a dus la o scădere a emisiilor de oxizi de sulf de 30 de ori şi la o scădere a pulberilor de 15 ori. De asemenea, investiţiile făcute în perioada 2017-2018 i-au adus Diploma de merit în Topul Firmelor Prahovene 2018.

{gallery}diploma{/gallery}Aleksei Kovalenko a precizat că, în perioada în care va conduce Rafinăria Petrotel Lukoil, va respecta tradiţia de implicare în viaţa comunităţii, continuând politicile de responsabilitate socială la care compania este parte. {gallery}alexei lukoil{/gallery}

{gallery}lukoil 1{/gallery}

Image