Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) și Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) colaborează pentru a deschide un canal dedicat exclusiv protecţiei consumatorului pe platformele Meta. Pe această cale vor fi raportate, printre altele, tentative de fraudă din online.
Anunțul a fost făcut de Mihai Rotariu, coordonatorul Direcţiei Comunicare, Marketing şi Media al DNSC.
„Deja este deschis un canal cu cei de la Ministerul Digitalizării. Dacă intraţi pe site-ul Ministerul Digitalizării veţi observa platforma nofake, unde puteţi raporta astfel de iniţiative inclusiv din zona de dezinformare, nu doar din zona de scam-uri din social media. În cazul DNSC-ului, suntem în colaborare cu cei de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului pentru a deschide un canal dedicat exclusiv protecţia consumatorului, unde intră şi astfel de scam-uri, astfel de tentative de fraudă. Dar mai sunt şi alte categorii, cum ar fi gambling, vânzare de produse ilegale ş.a.m.d. Deci vom putea raporta mai coordonat, mai eficient şi reţelele de social media se vor putea apleca asupra acestui conţinut mult mai rapid pentru a le suspenda", a spus Mihai Rotariu, citat de Agerpres.
ANPC. Amenzi în valoare de 4,25 milioane lei pentru operatorii economici care comercializează jucării
Potrivit acestuia, există reclame care au durată de viaţă o zi sau maximum două care, dacă nu sunt identificate în momentul în care sunt active, vor fi văzute de utilizatori le văd în news feed, iar oamenii le vor putea accesa.
Rotariu a menţionat că au fost transmise către compania Meta contactele necesare pentru activarea canalului respectiv, iar până la finalul săptămânii canalul ar putea fi activ.