Executivul a decis că salariul minim va crește de la începutul anului viitor. Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a anunțat la finalul ședinței de Guvern de luni că majorarea va fi de peste 10%, adică aproximativ 130 de lei net. Astfel, salariul minim va ajunge la 2.550 de lei, iar un angajat va primi un salariu net de 1.524 de lei, cu peste 130 de lei mai mult decât în prezent.
"Astăzi (luni - n.r.), Guvernul a adoptat majorarea salariului minim în plată la nivelul lui 2022. (...) Această majorare va fi cu 10% în valoare netă, iar ca valoare brută salariul minim în plată la nivelul anului 2022 va ajunge la 2.550 de lei pe lună. Sunt rezultate pozitive, întrucât această majorare a salariului în plată la nivel brut reprezintă o majorare cu aproximativ 250 de lei faţă de nivelul actual şi de 138 de lei la nivel net, iar impactul va fi asupra a aproximativ 1,97 de milioane de oameni. (...) Am crescut salariul net cu 10%, este cea mai mare creştere care s-a făcut în ultimii ani pe salariul net, de 4 ori mai mare decât cea de anul trecut", a spus Turcan, luni, la finalul şedinţei de Guvern, potrivit Digi24.ro.
Sursă foto Digi24.ro.