În adresa formulată de Federația Cultivatorilor de Sfeclă de Zahăr din România se arată faptul că industria zahărului românesc a trecut prin momente grele și în țară mai există doar două fabrici de zahăr.
Apelul insistent al Federației Cultivatorilor de Sfeclă de Zahăr din România a fost trimis într-o scrisoare adresată direct prim-ministrului României, Marcel Ciolacu și ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, semnată de președintele Federației, Florentina Iacob.
Ei cer Guvernului să intervină de urgență pentru stoparea importurilor de zahăr din Ucraina cel puțin pentru o perioadă de 3-4 luni, prin mijloacele la care au apelat și alte țări din Estul Europei.
Cultivatorii de sfeclă de zahăr români se confruntă cu prețuri mari la inputuri, dar și cu importuri din Ucraina la prețuri mai mici decât piața, ceea ce pune în pericol inclusiv existența celor două fabrici rămase, dar periclitează și viitorul culturilor de sfeclă de zahăr.
”În ultimul an, importurile masive de zahăr din Ucraina constituie un factor destabilizator pentru Uniunea Europeană și în special pentru România, țară de graniță cu Ucraina.
Prețurile cu care se ofertează astăzi zahărul de proveniență ucraineană sunt de 500-600 de euro/ton a zahăr alb în vreme ce fabricile de zahăr nu pot produce zahărul sub 800 de euro/tonă zahăr alb.
Această diferență substanțială pune în pericol continuarea activității în fabricile de zahăr, periclitând cultura sfeclei de zahăr în România, existând pericolul abandonării de către fermieri a acești culturi având pe cale de consecință distrugerea industriei zahărului românesc, industrie cu o tradiție de peste 150 de ani ”, a arătat Federația Cultivatorilor de Sfeclă de Zahăr din România potrivit b1tv.ro.
Foto ilustrativ, mamaplus.md.