Ministerul Dezvoltării a semnat luni 52 de noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, cu o valoare totală de peste 445,5 milioane de lei, echivalentul a aproape 90 de milioane de euro.
Contractele vizează atât modernizarea infrastructurii rutiere, cât și înființarea sau extinderea sistemelor de alimentare cu apă potabilă, a rețelelor de canalizare menajeră și a stațiilor de epurare, a anunțat Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, într-un comunicat de presă transmis luni.
Au fost semnate 52 de contracte de finanțare, cu primării sau consilii județene din 21 de județe ale țării, mai anunță instituția.
Finanțări noi pentru 52 de proiecte, anunțate prin Programul „Anghel Saligny”
„Am spus în repetate rânduri că ușa biroului meu este deschisă tuturor celor care au nevoie de expertiza specialiștilor din cadrul Ministerului Dezvoltării și de orice alt sprijin pe care, în limitele mandatului de ministru, îl pot oferi autorităților locale. Încurajez orice inițiativă constructivă a oricărei autorități locale care se implică în viața cetățenilor săi și orice idee menită să devină un beneficiu concret și care să aibă ca rezultat îmbunătățirea calității vieții oamenilor”, a declarat, cu această ocazie, ministrul Dezvoltării, Adrian-Ioan Veștea.
Valoarea totală a contractelor de finanțare semnate prin Programul „Anghel Saligny” în această tranșă se ridică la 445.553.504,67 lei, mai anunță Ministerul Dezvoltării.
Campus de 30 de milioane de euro, în Prahova, pentru învățământul dual. Investiția va fi finanțată prin PNRR
Județ | UAT | Denumire obiectiv de investiţii | Suma alocată |
445,553,504.67 | |||
Bacău | Răchitoasa | Extinderea rețea de alimentare cu apă și canalizare în satul Răchitoasa și satul Fundătura Răchitoasa - comuna Răchitoasa | 11,865,890.12 |
Bacău | Nicolae Bălcescu | Modernizare drumuri de interes local în satele Nicolae Bălcescu, Galbeni şi Valea Seacă, comuna Nicolae Bălcescu, judeţul Bacău | 3,999,947.75 |
Bihor | Boianu Mare | Realizare rețea de canalizare și stație de epurare în localitățile Boianu Mare și Păgaia și realizare rețea de alimentare cu apă în localitatea Boianu Mare, comuna Boianu Mare, județul Bihor | 22,472,929.04 |
Bihor | Curățele | Construire stație de epurare în comuna Curățele, județul Bihor | 3,048,656.58 |
Bihor | Curățele | Îmbunătățirea infrastructurii rutiere în comuna Curățele-etapa 1, județul Bihor | 10,000,000.00 |
Bihor | Avram Iancu | Reabilitare drumuri în comuna Avram Iancu, județul Bihor | 12,000,000.00 |
Bistrița-Năsăud | Livezile | Construirea rețelei publice de apă uzată menajeră în loc. Cușma, comuna Livezile, județul Bistrița-Năsăud | 9,539,864.92 |
Bistrița-Năsăud | Teaca | Rețea publică de canalizare a apelor uzate menajere și stații de epurare în localitățile Pinticu, Ocnița și Archiud, comuna Teaca, județul Bistrița-Năsăud | 40,756,628.99 |
Brăila | Mărașu | Modernizare drum comunal DC 62 km 6+300-km 9+000, comuna Mărașu, județul Brăila | 5,764,344.63 |
Brăila | Berteștii de Jos | Modernizare străzi secundare în satul Berteștii de Jos, comuna Berteștii de Jos, județul Brăila | 1,265,606.87 |
Buzău | Cernătești | Înființare rețea de canalizare apă uzată menajeră și stație de epurare în satele Manasia și Aldeni, comuna Cernătești, județul Buzău | 12,605,769.08 |
Dâmbovița | Malu cu Flori | Modernizare infrastuctură rutieră pe drumurile comunale din satele Malu cu Flori, Capu Coastei, Micloșanii Mici, Copăceni în comuna Malu cu Flori, județul Dâmbovița | 6,683,501.92 |
Galați | Drăgănești | Modernizare străzi în comuna Drăgănești, județul Galați | 9,579,246.89 |
Gorj | Glogova | Înfiinţare reţea de canalizare şi staţie de epurare în satele Cămuieşti, Glogova, Iormăneşti şi Olteanu, comuna Glogova, judeţul Gorj | 7,000,000.00 |
Harghita | Remetea | Reabilitarea drumurilor comunale în comuna Remetea, județul Harghita, str. Ebhát, str. Tolvajos | 4,002,830.00 |
Harghita | Lăzarea | Reabilitarea și modernizarea partială a drumului comunal - DC13 | 6,098,069.35 |
Hunedoara | Hunedoara | Reabilitare sistem rutier în municipiul Hunedoara, judeţul Hunedoara - strada Spiru Haret | 528,066.39 |
Hunedoara | Hunedoara | Reabilitare sistem rutier în municipiul Hunedoara, judeţul Hunedoara - strada Costache Negruzzi | 376,777.75 |
Hunedoara | Hunedoara | Reabilitare sistem rutier în municipiul Hunedoara, judeţul Hunedoara - strada Timotei Cipariu | 401,895.96 |
Hunedoara | Hunedoara | Reabilitare sistem rutier în municipiul Hunedoara, judeţul Hunedoara - strada Doinei | 310,800.19 |
Hunedoara | Hunedoara | Reabilitare sistem rutier în municipiul Hunedoara, judeţul Hunedoara – aleea Constructorului | 202,876.75 |
Hunedoara | Hunedoara | Reabilitare sistem rutier în municipiul Hunedoara, judeţul Hunedoara - aleea Crinilor | 101,146.66 |
Hunedoara | Hunedoara | Reabilitare sistem rutier în municipiul Hunedoara, judeţul Hunedoara - strada Viilor | 680,096.16 |
Hunedoara | Hunedoara | Reabilitare sistem rutier în municipiul Hunedoara, judeţul Hunedoara – aleea Retezat | 222,085.92 |
Hunedoara | Hunedoara | Reabilitare sistem rutier în municipiul Hunedoara, judeţul Hunedoara – strada Dr. Ştefan Stincă | 248,161.12 |
Hunedoara | Hunedoara | Reabilitare sistem rutier în municipiul Hunedoara, judeţul Hunedoara - aleea Pădurii | 557,913.06 |
Hunedoara | Hunedoara | Reabilitare sistem rutier în municipiul Hunedoara, judeţul Hunedoara - strada Pădurii | 932,155.59 |
Hunedoara | Hunedoara | Reabilitare sistem rutier în municipiul Hunedoara, judeţul Hunedoara – drum vicinal Pestișu Mare - tronson 1 | 1,982,577.77 |
Hunedoara | Hunedoara | Reabilitare sistem rutier în municipiul Hunedoara, judeţul Hunedoara - strada Cărpiniș | 206,589.22 |
Hunedoara | Hunedoara | Reabilitare sistem rutier în municipiul Hunedoara, judeţul Hunedoara – aleea Zorilor | 568,055.13 |
Hunedoara | Hunedoara | Reabilitare sistem rutier în municipiul Hunedoara, judeţul Hunedoara – strada Alexandru Odobescu | 360,858.23 |
Hunedoara | Hunedoara | Reabilitare sistem rutier în municipiul Hunedoara, judeţul Hunedoara – aleea Drum Nou | 202,876.75 |
Hunedoara | Hunedoara | Reabilitare sistem rutier în municipiul Hunedoara, judeţul Hunedoara – drum vicinal Pestișu Mare | 242,140.91 |
Iași | Erbiceni | Înființarea sistemului centralizat de canalizare menajeră în satul Sprânceana, comuna Erbiceni, județul Iași | 3,774,906.89 |
Maramureș | Dragomirești | Modernizare străzi in orașul Dragomirești, județul Maramureș |
9,167,951.86 |
Maramureș | Remetea Chioarului | Extindere rețea de canalizare ape uzate în comuna Remetea Chioarului, județul Maramureș |
18,360,192.57 |
Mureș | Șincai | Reabilitare drumuri de interes local în comuna Șincai, județul Mureș | 4,728,503.57 |
Mureș | Vețca | Îmbunătățirea infrastructurii rutiere prin asfaltare în comuna Vețca, județul Mureș | 4,277,563.19 |
Olt | Giuvărăști | Modernizare drumuri de interes local (străzile Lungă, Câmpului și Brutăriei) în comuna Giuvărăști, județul Olt | 4,558,927.26 |
Prahova | Câmpina | Modernizare strada Orizontului | 4,272,575.71 |
Prahova | Provița de Sus | Modernizare drumuri comunale și sătești în comuna Provița de Sus, județul Prahova | 5,876,146.00 |
Prahova | Jugureni | Modernizare drumuri de interes local | 3,836,292.01 |
Prahova | Boldești-Gradiștea | Modernizare drumuri sătești în comuna Boldesti-Gradiștea, județul Prahova | 5,000,000.00 |
Salaj | Buciumi | Extindere rețea de alimentare cu apă în com. Buciumi, jud. Sălaj | 3,641,429.79 |
Salaj | Crasna | Modernizare ulițe în comuna Crasna, județul Sălaj | 18,970,000.00 |
Satu Mare | Consiliul Județean Satu Mare | Modernizare DJ194B Petea (DN19A) – Atea – Peleș – Pelișor – Bercu - Bercu Nou -Micula -Agriș – Ciuperceni (DN19) | 104,086,667.11 |
Suceava | Bilca | Modernizare drumuri comunale din comuna Bilca, județul Suceava | 10,000,000.00 |
Teleorman | Drăcșenei | Extindere sistem centralizat de alimentare cu apă comuna Drăcșenei, județul Teleorman și branșare | 7,236,956.63 |
Tulcea | Smârdan | Înființare rețea de canalizare și stație de epurare în comuna Smârdan, județul Tulcea | 11,064,984.08 |
Tulcea | Jurilovca | Modernizare străzi, alei pietonale și dispozitive de scurgere a apelor în comuna Jurilovca, județul Tulcea | 4,341,859.68 |
Vrancea | Păunești | Extindere sistem de canalizare și suplimentare capacitate stație de epurare comuna Păunești, județul Vrancea | 42,995,219.64 |
Vrancea | Câmpineanca | Extindere sistem integrat de alimentare cu apă și rețea de canalizare, în sat Câmpineanca comuna Câmpineanca, județul Vrancea | 4,554,968.98 |