Producţia Ford în Europa, afectată de deficitul de semiconductori şi de război! Producătorul american închide uzinele din Germania şi opreşte sau reduce producţia în alte fabrici din Europa. Până acum nu sunt semne de îngrijorare vizând prezenţa în România.
Ford a anunţat luni că producţia de vehicule şi comenzile în Europa sunt afectate de deficitul global de semiconductori, precum şi de conflictul din Ucraina, transmite Reuters.
Ford opreşte activitatea uzinelor din Saarlouis şi Koln
Producătorul auto american va opri activitatea la uzinele sale din Germania, în oraşele Saarlouis şi Koln, în special din cauza deficitului global de semiconductori, şi nu va mai lua comenzi noi pentru vehiculele S-Max şi Galaxy produse în Valencia, Spania, dar actualele comenzi vor fi respectate, notează Digi24.
Invadarea Ucrainei de către Rusia a dus la un deficit de componente la fabrica Volkswagen din Polonia unde sunt produse şi vehiculele Ford Tourneo Connect, astfel încât producţia va fi oprit temporar, a informat Ford.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!