Fost premier al României: „Unii români o să moară la iarnă. Unii de frig, alții pentru că nu vor mai avea bani de tratamente”

mihai tudose avertisment iarnă
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Europarlamentarul Mihai Tudose, fost premier, conturează un scenariu negru pentru țara noastră. Acesta crede că, la iarnă, românilor le va ajunge cuțitul la os.

 

Europarlamentarul a lansat un atac împotriva ministrului Energiei, Virgil Popescu, și a avertizat că, spre finalul anului, s-ar putea ajunge la situații dramatice. Mihai Tudose subliniază că strategiile la care recurg unele țări Europa nu pot fi aplicate și în România, fiindcă nu aveam același tip de climă.

“Unii români o să moară, pur și simplu (n.r. – la iarnă). Unii de frig, unii pentru că nu-și vor mai permite tratamentele corespunzătoare.

Declarațiile de genul celor ale Ministerului Energiei, în cascadă, că o să mai stingem un bec, că nu avem curent, agenții economici să se descurce mai puțin gaz, nu sunt de natură să încurajeze investiții în economie. În lumea reală, inflația înseamnă sărăcirea populației. (…) Se spune că nu poate fi vorba despre raționalizarea gazelor la iarnă. Ministrul Energiei a spus că s-ar putea să avem niște probleme cu energia la agenții economici. Nu mai înțeleg nimic. În fapt, nu putem spune că această criză din România e identică cu cea din Europa. Nu sunt două-trei țări identice în Europa. La noi pot fi temperaturi de -20 – -30 de grade la iarnă. La Bruxelles sunt -2. În Grecia, Italia, Spania, cel puțin 2/3 (n.r. – din țară) au climă mediteraneană, unde nu e iarnă. Nu putem să vorbim că toată Europa e la fel. Decarbonizarea nu se poate face instant. Ei (n.r. – unele țări din vest) nici nu au cărbune. Ei renunță pentru că nu au nevoile pe care le avem noi. România poate avea independență energetică. De ce s-a redus producerea de gaze?! Întrebați-l pe ministrul Energiei! Putem avea tot ce ne trebuie, noi”, a declarat Mihai Tudose, la România TV.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

Sursa foto: romaniatv.net

 

 

 

 

 

 

Image