Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), a introdus în fluxul operațional al rafinăriei Petromidia două reactoare moderne, parte din instalația de Hidrofinare Distilat de Vid (HDV), care urmează să atingă parametrii operaționali optimi în cel mai scurt timp.
Integrarea reactoarelor în producție a fost marcată în prezența reprezentantului Guvernului României, consilierul de stat Florin Spătaru, și a Excelenței Sale, Ambasadorul Kazahstanului în România, Yerlik Ali, aflați în vizită oficială, astăzi, pe platforma Petromidia.
Investiția de circa 16 milioane de dolari, implementată în cadrul reviziei generale recent finalizate, va duce la creșterea cantităților de catalizator încărcat, au subliniat reprezentanții companiei. Aceste echipamente speciale sunt proiectate și executate pentru exploatarea la temperaturi și presiuni considerabile, în mediu cu prezență de hidrogen.
Cele două reactoare, care măsoară aproximativ 33 de metri înălțime și au o greutate de circa 285 de tone fiecare, au fost fabricate în România, de compania Comes, iar instalarea în fluxul operațional a fost realizată de Industrial Montaj.
Rolul instalației HDV este prelucrarea / hidrofinarea amestecurilor de motorină rezultate din procesele tehnologice ale altor instalații din fluxul operațional, în vederea eliminării compușilor cu sulf și, implicit, obținerea de componenți EURO 5 pentru producția finală de motorină.
Potrivit reprezentanților companiei, schimbarea reactoarelor este unul dintre cele mai importate proiecte implementate în timpul reviziei generale. Per total, circa 85 de milioane de dolari au fost investite în proiectele de modernizare ale rafinăriei Petromidia, cea mai mare unitate de profil din țară.
Rompetrol Rafinare a finalizat revizia generală a rafinăriei Petromidia
În primele trei luni din 2024, rafinăria Petromidia a procesat 943 de mii de tone de materii prime, preponderent țiței de origine Kazahstan.
Rompetrol Rafinare este unul dintre cei mai importanți contributori la bugetul de stat al României, plătind peste 316 milioane de dolari în primul trimestru anului. Acționarii semnificativi ai Rompetrol Rafinare SA sunt KMG International (54,63% - direct și indirect) și Statul Român, prin Ministerul Energiei (44,7%).