Salrom, Societatea Națională a Sării, pregătește lansarea unei noi game de produse. Anunțul a fost făcut de Radu Oprea, ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului.
"Sarea cu busuioc, sarea cu leuștean, sarea cu cimbru sau cu tarhon sunt câteva din noile produse pe care le veți putea găsi în magazine. Ambalajele au o nouă imagine și sunt variate: solnițe, râșnițe sau cutii, așa cum ne-am obișnuit să le găsim pe cele de import.
Salrom este o companie cu capital majoritar de stat care are un amplu program de investiții atât în lărgirea gamei de produse finale, cât și în producția și extracția din mină a sării. Avem un plan bine articulat pentru a rămâne competitivi și a mări gama de servicii și produse", a transmis ministrul.
Ministrul Economiei, în control la Salina SALROM de la Slănic. Ce investiţii a promis
În Prahova, Salrom are o sucursală, la Slănic, unde zăcământul de sare este exploata de peste trei secole. Printre produsele care provin de la Slănic se numără sarea alimentară, sarea industrială, cea pentru hrana animalelor, dar și sarea folosită la deszăpezire.