Goodies Meat Production SRL din Ceptura, producător de mezeluri sub marcă proprie pentru retaileri, va fi preluat de Smithfield Europa

producator mezeluri prahova
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacția prin care Elit – companie care face parte din grupul Smithfield - intenționează să preia producătorul de mezeluri Goodies Meat Production. 

 

Elit SRL din județul Alba face parte din grupul Smithfield, afiliat al WH Group. Grupul Smithfield desfășoară o gamă variată de activități în România, printre care creșterea suinelor, producția și comercializarea de carne proaspătă, carne semiprocesată și carne procesată, precum mezeluri.

Goodies Meat Production SRL, din județul Prahova, produce și comercializează mezeluri.

Este vorba despre o societate cu peste 300 de angajați care produce mezeluri sub marcă proprie pentru retaileri. Businessul Goodies Meat Production este controlat de Adrian Neniţă (50% din părţile sociale) şi Mihail Gabriel Cîmpeanu (50%), conform datelor de pe confides.ro, citat de Ziarul Financiar. Afacerile companiei au atins 179 de milioane de lei (36 mil. euro) în 2021 şi un profit de 21,7 mil. lei, conform celor mai recente date de la Ministerul de Finanţe.

“În urma analizei, Consiliul Concurenţei a constatat că operaţiunea nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa romȃnească sau pe o parte a acesteia și nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal.

Decizia va fi publicată pe site-ul autorităţii naționale de concurenţă, după eliminarea informațiilor cu caracter confidential”, a precizat autoritatea de concurență.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră! 

Sursa foto: Google Street View

Image