Ministerul Finanțelor Publice a publicat, vineri dimineață, o nouă formă a proiectului de Ordonanță de Urgență privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea unor acte normative. Față de documentul pus în consultare publică acum două zile, acesta nu mai face referire la microîntreprinderi, prin urmare guvernanții au revenit asupra deciziei de la care societățile plătesc impozit pe profit.
În forma anterioară, proiectul stabilea că, dacă în cursul unui an fiscal o microîntreprindere realizează venituri mai mari de 500.000 euro, aceasta datorează impozit pe profit, începând cu trimestrul în care s-a depăşit această limită”.
“Microîntreprinderile care devin plătitoare de impozit pe profit ca urmare a reducerii plafonului privind nivelul veniturilor realizate, de la 1.000.000 euro la 500.000 euro, comunică organelor fiscale competente ieşirea din sistemul de impunere pe veniturile microîntreprinderilor, până la data de 31 martie inclusiv a anului fiscal 2022”, mai stipula proiectul publicat acum două zile de Ministerul de Finanțe.
În cazul în care proiectul ar fi fost adoptat în forma inițială, pragul pentru microîntreprinderi ar fi fost înjumătățit.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!