Pentru turism sunt analizate două variante de sprijin, respectiv acordarea de granturi în sumă fixă și voucherele, a declarant, luni, la Digi24 ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş.
"Sunt două variante de lucru: este varianta de lucru a grantului în sumă fixă, unde vor intra şi societăţile din turism, şi mai există în discuţie varianta voucherelor de turism pentru cei care sunt consumatori de servicii de turism. Una dintre aceste variante ar urma să fie adoptată de către Guvernul României, astfel încât şi turismului să i se acorde partea de sprijin, fiind un domeniu destul de afectat în această perioadă şi care are nevoie de solidaritatea noastră pentru ca să îşi poată porni activităţile", a declarat Marcel Boloș.
El a menționat că bugetul de sprijin şi intervenţie din fonduri europene destinat IMM-urilor este de circa un miliard de euro, după o serie de negocieri derulate cu Comisia Europeană.
"Este foarte aşteptat de întreprinderile mici şi mijlocii pentru a le sprijini în restartarea activităţii, ele fiind afectate în această perioadă de criza COVID-ului. Vestea bună este definitivarea valorii acestui fond, de 1 miliard de euro, şi eu cred că, în următoarea perioadă de timp, se va aproba la nivel de Guvern modalitatea prin care aceşti bani vor ajunge la IMM-uri", a afirmat Boloş.
Ministrul a explicat care sunt cele trei variante de sprijin.
Prima variantă este un grant în sumă fixă, proporţional cu cifra de afaceri, care se acordă întreprinderilor mici şi mijlocii pentru restartarea activităţii - de exemplu, 10.000 de euro la cifra de afaceri de 100.000 euro sau 20.000 euro la cifra de afaceri de 200.000 euro.
A doua variantă de lucru este cea a granturilor pentru investiţii care pot să meargă până la 200.000 euro, în funcţie de valoarea investiţiei pe care ar urma să o implementeze beneficiarul.
A treia variantă, aceea a voucherelor de consum sau a voucherelor pentru IMM-uri, ar presupune sprijin în sumă fixă pentru integrarea în muncă a celor care în această perioadă au fost în şomaj tehnic şi au contractele individuale de muncă suspendate.
Sursă foto Digi24.