Grupul Haier a anunțat, vineri, startul producției în prima sa fabrică de frigidere din Uniunea Europeană, Haier Tech România. Fabrica produce cele mai bune frigidere din clasă, atât încorporabile, cât și cele standard, pentru cele 3 mărci ale Haier Europe – Candy, Hoover și Haier.
Fabrica se află în Parcul Industrial Allianso din Ariceștii Rahtivani, în apropiere de Ploiești, unde în 2021 a început producția celor mai bune frigidere din clasă, concepute cu un accent pe conectivitate, conservare și consum redus de energie.
{showtime 14}Cu o investiție de peste 70 de milioane de euro, fabrica dispune de cele mai recente inovații cu tehnologie IoT (Internetul lucrurilor), Industry 4.0 și acoperă o suprafață de 63.000 m2. Unitatea este echipată cu două linii de producție și are în prezent peste 800 de angajați care sunt susținuți de roboți și utilaje de ultimă generație.
“Sunt extrem de onorat și mândru că în ciuda tuturor provocărilor și a schimbărilor nefavorabile, echipele noastre au reușit să livreze la timp proiectul și să atingă acest moment important pentru Haier în Europa”, a menționat Yannick Fierling, CEO al Haier. Potrivit acestuia, „România și parcul industrial modern din Ploiești au fost cea mai bună alegere pentru Haier datorită poziției geografice în regiune, a infrastructurii și avantajelor lanțului de aprovizionare. Prima unitate de producție de frigidere din UE ne va permite să ne scurtăm logistica și timpul de lansare pe piață, în conformitate cu misiunea noastră, distanța zero față de consumatori, și viziunea de a fi prima alegere a consumatorilor pentru locuințe inteligente”.
Anual, în fabrica de lângă Ploiești vor fi produse peste un milion de frigidere
Fabrica va avea o capacitate de producție de peste 1 milion de frigidere pe an, pentru a deservi atât piața locală, cât și cea internațională, reprezentând astfel cel mai mare centru de refrigerare pentru export în Europa al Haier.
Fabrica din România este o fabrică de primă clasă, dotată cu procese de producție premium, datorită capacităților avansate de cercetare și dezvoltare, de producție și expertiză a Haier. Dispune de platforma COSMOPlat a companiei, prima platformă industrială de internet din lume care permite participarea utilizatorilor la întregul proces și personalizarea în masă centrată pe experiența consumatorului. Platforma - care a fost promovată și replicată în afara Chinei în diferite industrii din întreaga lume - invită clienții să se implice la fiecare pas pentru a putea furniza produse și servicii care corespund cel mai bine nevoilor acestora.
Fabrica de lângă Ploiești va deservi consumatorii de pe piața europeană și va reprezenta un pilon strategic în aspirațiile companiei de a-și consolida poziția de lider pe segmentul de refrigerare la nivel mondial. De asemenea, implementarea acestei fabrici în România demonstrează planurile companiei de a continua să extindă liniile de producție pentru a crește semnificativ atât a capacității de refrigerare cât și, potențial, a altor categorii de produse.
“HaierTech este o fabrică modernă de frigidere care oferă oportunități excelente pentru România și pentru Haier. Specialiștii cu experiență și tinerii aflați la început de carieră au acum șansa de a participa direct la punerea în funcțiune a unei fabrici de ultimă generație, industry 4.0, care produce cele mai moderne frigidere”, a menționat Irinel Badea, Director General la Haier Tech. “Fabrica Haier Tech a primit un transfer valoros de tehnologie de la Haier Group. Sunt mândru că am reușit să recrutăm cei mai buni specialiști până acum, iar planurile noastre de recrutare continuă. Ne propunem să finalizăm recrutările și să lucrăm cu echipa la capacitate maximă la începutul anului 2022."
Despre HAIER Europe
Haier Europe face parte din Haier Smart Home Group, compania numărul unu la nivel global în domeniul electrocasnicelor mari și o companie Fortune Global 500. Listată în Shanghai (600690.SH), Frankfurt (690D.DE) și Hong Kong (06690.HK), Haier Smart Home este prezent pe 5 continente, cu 14 centre de cercetare și dezvoltare, 122 fabrici de producție și aproximativ 100.000 de angajați. Compania a realizat venituri globale de aproximativ 26,5 miliarde de euro în 2020 și are o forță de vânzări globală în peste 160 de țări. Viziunea Haier este de a deveni lider global în Internetul lucrurilor (IoT), oferind locuințelor din întreaga lume soluții inteligente. Haier Smart Home este prima companie chineză care a intrat pe piața D-Share și a fost listată la Bursa de Valori din Frankfurt în 2018. Unul dintre obiectivele principale ale companiei este promovarea mărcii și sprijinirea creșterii afacerilor la nivel internațional și în Europa, unde compania comercializează produse marca Candy, Hoover, Haier, Rosières, GE Appliances și Fisher&Paykel. Haier Europe are sediul central în Brugherio (MB), Italia. Mai multe informații despre Haier Europe -----> AICI.