De la 1 martie, Freshful, hipermarketul online operat de grupul eMAG, și-a extins serviciul de livrare în Ploiești și în 22 localități din Ilfov. Livrările în Ploiești se vor face din depozitul cu temperatură controlată din Ștefăneștii de Jos, cu ajutorul flotei de 175 de mașini frigorifice.
“Începând cu 1 martie, Freshful by eMAG a deschis serviciul de livrare către aproximativ 150,000 gospodării (peste 320,000 consumatori) din Ploiești și alte 22 localități din Ilfov: Afumați, Berceni, Brănești, Căldăraru, Ciolpani, Ciorogârla, Clinceni, Cornetu, Crețuleasca, Dascălu, Domnești, Dragomirești-Vale, Găneasa, Glina, Grădiștea, Gruiu, Jilava, Măgurele, Moara Vlăsiei, Petrăchioaia, Snagov, Ștefăneștii de Sus.
Astfel, primul hipermarket 100% online din România este disponibil în acest moment unui număr total de peste 1.000.000 gospodării din București, Ploiești și 49 localități din Ilfov oferind livrare 7 zile din 7, între orele 8-23”, potrivit unui comunicat Freshful.
Comenzile se pot livra în aceeași zi, rapid, în 3 ore de la plasarea comenzii, sau în intervale programate, a doua ori a treia zi.
Oferta de produse cuprinde circa 18.000 articole din peste 800 de categorii precum fructe, legume, brutărie, carne, mezeluri, brânzeturi, băuturi, dulciuri și băcănie, produse congelate, articole pentru curățenie, îngrijire și cosmetice, cât și articole pentru copii și pet shop. Pentru livrare este folosită flota de 175 mașini frigorifice cu 3 zone de compartimentare (temperatură ambientală, controlată și congelator). Costul livrării ajunge până la 14,99 lei, iar clienții Genius au transport gratuit pentru un coș minim de 200 lei.
Decizia de a extinde livrările și la Ploiești a fost luată, potrivit conducerii, după interesul manifestat de clienți din această zonă. „Am observat o creștere din ce în ce mai accentuată a cererii de livrare de produse alimentare în ultimele luni, doar în orașul Ploiești având zeci de cereri prin care clienții își adăugau adresa de livrare în aplicația noastră. Suntem deosebit de încântați să ajungem la ei în următoarea perioadă și mai ales să le livrăm cumpărăturile săptămânale sau cele pentru sărbători, având în vedere că ne apropiem cu pași repezi de Sfintele Sărbători de Paște. Depozitul nostru frigorific este așezat strategic nu doar pentru București, cât și pentru Ploiești și nordul județului Ilfov, timpul necesar de la încărcarea cu grijă a produselor în mașină până la prima oprire din Ploiești fiind de aproximativ 45 minute. Astfel promisiunea noastră de prospețime este foarte bine îndeplinită”, a declarat Andrei Popescu, General Manager Freshful by eMAG.
Compania a fost lanstă în 2021 și oferă, pe platforma online și în aplicațiile mobile, o varietate de peste 18.000 de produse alimentare și bunuri de larg consum de la parteneri și producători locali. Serviciul este disponibil pe www.freshful.ro, în aplicația iOS și Android, în București, Ploiești și mare parte din localitățile ilfovene.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!
Sursa foto: Facebook