Furnizorii de gaze vor vira către bugetul statului o taxă din veniturile suplimentare obţinute odată cu liberalizarea pieţei, a declarat, miercuri, preşedintele Comisiei pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor, Iulian Iancu, prezent la o conferinţă de profil.
Aceasta în contextul în care, de la 1 iulie, piaţa gazelor va fi complet liberalizată. Marii furnizori, E.ON şi Engie, au trimis clienţilor lor oferte la preţurile care erau în vigoare şi până acum, în timp ce ministrul de resort, Virgil Popescu, susţine că facturile ar trebui să scadă cu 10-15%.
Pe bursă, cotaţiile gazelor cu livrare în a doua jumătate a anului au scăzut la circa 30-40 de lei pe MWh, faţă de 68 de lei, cât era preţul reglementat până acum.
"Liberalizarea este un proces ireversibil. Dar trebuie să fim conştienţi că o piaţă liberă nu este liberă de reguli, o piaţă liberă fără reguli este un dezastru pentru consumatori. Iată că preţul gazelor naturale s-a prăbuşit la cotaţii pe care nu le-a bănuit nimeni, iar dacă de la 68 de lei la Viena la ei s-a dus la 20 de lei şi la noi la 30 de lei, de la 30 la 68 sunt 38 de lei, ceea ce ar trebui să se resimtă în preţul consumatorului", a spus Iancu, potrivit AGERPRES.
Potrivit acestuia, Comisia pentru industrii a decis marţi introducerea în Legea energiei a unei taxe suplimentare, astfel încât furnizorii să vireze la bugetul de stat veniturile suplimentare.
Iulian Iancu a argumentat că este nevoie de această intervenţie pentru că nu ne putem aştepta de la un operator ca, de la sine putere, să renunţe la o sumă pe care o poate obţine având această libertate în piaţă.
Marţi, reprezentanţii E.ON România au declarat, pentru AGERPRES, că nu există în prezent pe piaţă cantităţi de gaze disponibile la preţuri rezonabile şi pe termen lung, astfel încât facturile populaţiei să scadă de la 1 iulie.
"Preţul final al gazelor naturale este influenţat în cea mai mare măsură de evoluţia costurilor de achiziţie a gazelor naturale din surse interne şi import după 1 iulie a.c. şi mai ales în sezonul rece, când consumul nu poate fi asigurat în totalitate din surse interne, apelându-se şi la importuri, aşa cum o arată experienţa anilor anteriori. În măsura în care cantităţile disponibile pentru piaţa internă vor putea fi cumpărate la preţuri rezonabile şi pe termen lung, nu este exclus să avem scăderi ale preţului final. Din păcate, la momentul la care legislaţia a impus să transmitem oferte tuturor celor circa 1,55 milioane de clienţi, aceste cantităţi nu au fost disponibile în piaţă. Şi nici în prezent nu sunt disponibile la vânzare cantităţi de gaze naturale la nivelul necesar pentru acoperirea integrală, pentru un an de zile, a consumului estimat al acestor clienţi la un preţ garantat sub nivelul celui actual din oferta noastră", spun reprezentanţii companiei energetice.
Imagine cu caracter ilustrativ, botosaneanul.ro.