Kazahstanul ia în calcul dezvoltarea celui mai mare câmp petrolifer

Kazahstanul
Kashagan, cel mai mare bazin petrolifer al Kazahstanului, se va dezvolta pe termen lung
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Kashagan, cel mai mare bazin petrolifer al Kazahstanului și una dintre cele mai importante surse de țiței din Asia Centrală, se va dezvolta, pe termen lung, potrivit companiei naționale de petrol și gaze din Kazahstan.

KazMunayGas (KMG), compania care deține și Grupul KMG International (Rompetrol), a purtat discuții cu reprezentanții North Caspian Operating Company (NCOC) și ExxonMobil, despre perspectivele de dezvoltare din Kashagan.

„Părțile implicate au discutat despre dezvoltarea zăcământului Kashagan, punând accent pe menținerea unor standarde înalte de securitate și siguranță în muncă. La întâlnire, a fost subliniat faptul că producția record de 18,8 milioane de tone din perimetrul Kashagan, atinsă în 2023, confirmă potențialul uriaș al zăcământului. Ținând cont de dezvoltarea industriilor din sectorul de petrol și gaze, dar și a proiectelor cu emisii scăzute de carbon din țară, importanța materiilor prime din Kashagan va crește”, a notat KazMunayGas, în urma întâlnirii cu reprezentanții NCOC.

Importanța dezvoltărilor din Kashagan, dar și oportunitatea dezvoltării sectorului petrochimic local au fost pe agenda discuțiilor purtate de KazMunayGas cu ExxonMobil, gigatul american care face parte din consorțiul care operează câmpul offshore, din nordul Mării Caspice.

Volumele de extracție din Kashagan au fost în creștere, în ultimii ani și au asigurat fluxuri stabile de țiței către Uniunea Europeană, inclusiv către România. După cum bine este cunoscut, rafinăria Petromidia este unul dintre cei mai importanți consumatori europeni de țiței kazah, în 2024 fiind proiectată operarea cu 75% petrol din Kazahstan, potrivit Rompetrol Rafinare, compania care operează Petromidia. De notat că printre consumatorii de țiței kazah sunt și celelalte rafinării din țară și din regiune.

Pentru Kazahstan, ultimii ani au fost „pe creștere”, datele arătând că volumele de țiței transportate pe cale maritimă au crescut cu 14,2% și au ajuns la peste 21,5 milioane de tone de tone în primul trimestru al anului 2024, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, după cum se specifică într-un raport remis de KazMunayGas.

Un alt partner strategic din UE care folosește țiței kazah este Germania, care a prelungit contractul de furnizare a materiei prime pentru una dintre cele importante rafinării europene – Schwedt.

„Cantitatea transportată este de 100.000 de tone pe lună. În perioada ianuarie-aprilie 2024, volumul de petrol din Kazahstan exportat în Germania (prin conducta Atyrau-Samara și, mai departe, prin conducta Druzhba) a ajuns la 420.000 de tone. Țițeiul transportat către Germania este de tip KEBCO (Kazakhstan Export Blend Crude Oil)”, notează KazMunayGas.

Câmpul-mamut Kashagan este cel mai mare zăcământ descoperit în ultimii 30-40 de ani, iar dezvoltarea operațiunilor din Marea Caspică este una logică, având în vedere amplitudinea zăcământului. Acesta se află în faza 1 de dezvoltare, iar faza se va realiza prin implementarea a trei proiecte separate, care vizează creșterea nivelului producției de petrol și condensat în următorii 10 ani.

Nu este de mirare dezvoltarea, în condițiile în care specialiștii au estimat că rezervele recuperabile sunt de circa 13 miliarde de barili de petrol.

Operațiunile offshore vin în responsabilitatea unui consorțiu din care fac parte companii precum KazMunayGas, Eni, ExxonMobil, Shell, TotalEnergies (fiecare cu o participație de 18,6%), respectiv China National Petroleum Corporation cu 8,4% și Inpex cu 7,56%.

 

Image