Ștefan Mandachi a vândut lanțul de restaurante Spartan cu 20,3 milioane euro, a anunțat compania. Rețeaua are 75 de restaurante în București și în 44 de localități, inclusiv Ploiești, dar și două în Europa, la Barcelona și Castellon.
Fondatorul Strong MND Corporation, Ștefan Mandachi, a vândut compania și marca Spartan pentru 20,3 milioane euro.
Cei mai mari francizați ai lanțului de restaurante Spartan devin, începând din această lună, principalii acționari ai companiei Strong MND Corporation. Noii acționari majoritari preiau operațiunile rețelei, formată din 75 de restaurante, din care 43 se aflau deja în franciză, scrie economica.net.
Compania are peste 670 de angajați și a ajuns în anul 2022 la o cifră de afaceri de peste 30 de milioane euro, din care 2,12 milioane euro reprezintă suma direcționată către bugetul de stat sub formă de taxe.
Remus Cosovanu, primul investitor francizat al brandului, care avea deja o cotă de 30% din numărul de restaurante, va deține cele mai multe părți sociale ale companiei.
Citiți mai multe pe economica.net.
Sursa foto: Facebook/ Spartan Romania