Curtea Constituţională a României a dezbătut, miercuri, mai multe sesizări primite, referitoare la sancţiunile acordate pe timp de stare de urgenţă, pensiile speciale, amânarea ratelor la credite sau sprijinirea unor societăţi comerciale. Actele normative au fost declarate, în parte sau în integralitate, neconstituţionale.
În cazul ratelor, CCR a analizat o contestaţie depusă de mai mulţi parlamentari PNL, concluzionând că legea atacată este neconstituţională. Totuşi, se explică faptul că există o hotărâre de Guvern cu acelaşi obiect de reglementare, care rămâne în picioare. "În ziua de 6 mai 2020, Plenul Curții Constituționale, în cadrul controlului anterior promulgării, a luat în dezbatere: (...) Obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru suspendarea rambursării creditelor, obiecție formulată de 72 de deputați aparținând Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal. În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis obiecția de neconstituționalitate și a constatat că Legea pentru suspendarea rambursării creditelor este neconstituțională, în ansamblul său", se arată în decizia Curţii.
"Curtea a constatat că Legea pentru suspendarea rambursării creditelor determină apariţia unor situaţii de incoerenţă şi instabilitate legislative contrare principiului securităţii raporturilor juridice în componenta sa referitoare la claritatea şi previzibilitatea legii, prevăzut de art.1 alin.(5) din Constituție, întrucât are același obiect de reglementare cu cel al Ordonanței de urgență a Guvernului nr.37/2020 privind acordarea unor facilităţi pentru creditele acordate de instituţii de credit şi instituţii financiare nebancare anumitor categorii de debitori, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.261 din 30 martie 2020, și anume suspendarea până la 9 luni dar nu mai mult de 31 decembrie 2020 a obligației de plată a ratelor, dobânzilor și comisioanelor aferente împrumuturilor acordate debitorilor de către creditori", se explică în motivare.
Cu privire la "obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru acordarea unor facilități pentru contribuabilii operatori economici pe teritoriul României, obiecție formulată de 71 de deputați aparținând Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal", CCR a admis cu unanimitate obiecţia şi "a constatat că Legea pentru acordarea unor facilități pentru contribuabilii operatori economici pe teritoriul României este neconstituţională, în ansamblul său. Curtea a reținut, în esență, că legea criticată încalcă dispozițiile constituționale ale art.61 alin.(2) care consacră principiul bicameralismului, ale art.111 alin.(l) și ale art. 138 alin.(5) referitoare la informarea Parlamentului și obligația de stabilire a sursei de finanțare pentru cheltuielile bugetare, precum și ale art.1 alin.(3) raportat la art.1 alin.(5) din Constituție care consacră exigențele legiferării în cadrul statului de drept și principiul securității juridice".
(Foto: Bursa)