Marile centre comerciale se redeschid, de luni, 15 iunie, când intră în vigoare a treia etapă de ridicare a restricțiilor impuse în contextul pandemiei Covid-19. Teoretic, de mâine, clienții vor avea acces în toate spațiile, cu excepția restaurantelor, cinematografelor și locurilor de joacă.
Reprezentanții retailerilor au de gând să boicoteze, însă, acest moment, în semn de protest față de condițiile care le-au fost impuse de proprietarii mall-urilor, cât timp acestea au fost închise.
Proprietarii de magazine cer să le fie anulate chiriile pe perioada cât mall-urile au fost închise în pandemie, a spus Cosmin Savu-Cristescu, secretar executiv al Organizației Patronale a Retailerilor din România (RORETAIL), pentru Digi 24. Potrivit acestuia, negocierile sunt în toi și vor continua până la noapte.
Organizația Patronală a Retailerilor din România reprezintă circa 2.500 de magazine în toate centrele comerciale din țară, care au semnat la începutul lunii mai un apel pentru anularea chiriilor, spune Savu-Cristescu, reprezentantul retailerilor așteptându-se ca majoritatea acestora să rămână închise luni și poate și marți, mai notează sursa citată.
De miercuri încolo, magazinele se vor deschide pentru clienți, însă vor avea afișate pancarte, iar angajații vor purta banderole care să anunțe protestul.
Potrivit economica.net, printre membrii asociaţiei se numără: Pepco, Bata, Gherasos, Adidas, Gerovital, Farmec, El Unico, Puma, Lego, Cellini, Trssardi.
Sursa foto: newsweek.ro