Midia Marine Terminal (MMT), companie membră a Grupului KMG International, a anunțat începerea lucrărilor în cadrul reviziei la terminalul marin situat la 8,6 kilometri în largul Mării Negre, cel care asigură aprovizionarea cu țiței a rafinăriei Petromidia – cea mai mare și complexă unitate de profil din România. Cu o capacitate de transfer de 16 milioane tone/an, terminalul reprezintă unica facilitate de descărcare – încărcare țiței de acest tip din România.
„Folosim cele mai bune materiale pentru aceste lucrări, dezvoltate prin utilizarea tehnologiilor de top în domeniu, pentru că operarea terminalului marin are o importanță strategică pentru toate operațiunile desfășurate de Grupul KMGI. Noile materiale vor asigura un flux constant de materii prime, în cele mai bune condiții de siguranță, atât pentru ansamblul tehnic, cât și pentru mediul marin”, a declarat Ioan Taus, director general al Midia Marine Terminal.
Compania pune mare accent pe componenta de mediu și acordă o atenție substanțială tuturor acțiunilor de prevenție în domeniu. Astfel, din 2009, de când a început operarea terminalului, nu au fost înregistrate, în zona acestuia, incidente cu impact asupra mediului. Pentru prevenirea potențialelor riscuri de poluare, compania a implementat un set de proceduri stricte, inclusiv exerciții și planuri pentru combaterea deversărilor cu produs petrolier. Astfel, biodiversitatea din arealul litoral al Mării Negre, cât și cel al Rezervației Biosferei Deltei Dunării, aflat în imediată apropiere, sunt protejate de factorii de risc.
Peste 100 de oameni, inclusiv scafandri, implicați în lucrările de revizie de la Midia Marine Terminal
Lucrările vor dura aproximativ trei săptămâni, sunt desfășurate cu personalul propriu si contractat al Midia Marine Terminal, peste 100 de oameni fiind implicați în proiect. Un rol foarte important îl au cei 21 de scafandri, dintre care 9 sunt specialiști cu experiență angajați permanenți ai companiei, care vor fi asistați pe perioada întregului proces de tehnicieni de scufundare, supervizori de lucrări, tehnicienii de cameră hiperbară, dar și de personalul navigant de pe cele trei remorchere ale Midia Marine Terminal.
Potrivit unui comunicat al companiei, mentenanța va viza, în principal, schimbarea tuturor furtunurilor plutitoare și submarine, peste 50 de piese care însumează aproximativ 600 de metri. Investiția totală este estimată la circa 4,3 milioane USD, furtunurile marine cu dublă protecție fiind produse de compania Yokohama, din Japonia.
Perioada optimă de exploatare a furtunurilor variază între 2 și 8 ani, în funcție de zona în care sunt montate și de nivelul de stres mecanic la care sunt supuse, atât în timpul operării, cât și în perioadele de repaus. Important de menționat este că echipamentele care vor fi scoase din uz urmează să fie neutralizate, cu sprijinul unor firme specializate, conform reglementărilor în vigoare.
Materiile prime pentru activitatea Petromidia sunt asigurate
În prima jumătate a anului, la terminalul marin al companiei au fost descărcate peste 30 de nave de mari dimensiuni, cu capacitate de transport care variază între 100.000 și 160.000 de tone. Acestea au transportat, pentru rafinăria Petromidia Năvodari, circa 2,6 milioane de tone de țiței, principala sursă fiind câmpurile petrolifere din Kazahstan. Ținând cont de aceste date, la acest moment, capacitatea de stocare a țițeiului, în parcul de rezervoare aflat în proximitatea rafinăriei Petromidia, este la nivel maxim, fiind asigurate materiile prime necesare pentru operarea în condiții optime a celei mai mari rafinării din România. Oricum, în cazul în care va fi nevoie de stocuri suplimentare de materie primă, Rafinăria Petromidia va putea folosi soluții alternative pentru asigurarea necesarului, inclusiv din capacitățile de stocare aflate în Portul Constanța, au dat asigurări reprezentanții companiei.
Rezultate în creștere pentru Rompetrol Rafinare, în primul trimestru din 2023, susținute de activitatea rafinăriei Petromidia
Terminalul marin deținut de KMG International operează de aproape 15 ani, timp în care a fost folosit pentru a alimenta rafinăria Petromidia cu aproximativ 55 de milioane de tone de materii prime, sosite cu 650 de nave, cantități provenite, în mare măsură, din Kazahstan, cu sprijinul unicului acționar al Grupului KMGI, compania națională de petrol și gaze KazMunayGas. Terminalul este de tip Single Point Mooring (sistem singular de legare) și este compus din dintr-o parte statică, fixată de fundul marii printr-un sistem de ancore, și o a doua parte, la care se leagă nava, care poate gira liber în jurul părții statice, cu ajutorul unui rulment masiv, în funcție de vânt, curent și valuri. Debitul maxim de operare este de 7.000 m³/h, ceea ce înseamnă că o navă care transportă între 80.000 și 160.000 de tone poate fi descărcată într-un interval de 24-36 de ore. Pe lângă operațiunile de descărcare a materiei prime, Midia Marine Terminal gestionează și rampele de încărcare CF și auto de pe platformele Petromidia și Vega, dar si danele din portul Midia – danele 1-4 pentru descărcare materii prime și dana 9 pentru încărcare de produse petroliere și descărcarea de gaz petrolier lichefiat, respectiv etilenă, pentru activitățile de petrochimie. Volumul transvazărilor prin rampele de încărcare / descărcare din rafinăriile Petromidia și Vega depășește, anual, 3,5 milioane tone de carburanți și GPL.