Ministerul Finanţelor a publicat în procedură de transparenţă decizională un proiect de act normativ prin care propune prelungirea scutirii, pe o perioadă de 180 de zile, de la plata impozitului specific de către operatorii economici din HORECA.
"Ministerul Finanţelor vine în ajutorul mediului de afaceri, care se confruntă în această perioadă cu o acută lipsă de lichiditate, şi în anul fiscal 2022, prin prelungirea scutirii de la plata impozitului specific datorat de operatorii economici din domeniul HORECA pentru o perioadă de 180 de zile calculată de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe. Concomitent s-a prevăzut şi mecanismul de recalculare a impozitului specific datorat, în sensul scăderii acestei perioade din totalul de 365 zile ale anului fiscal", se menţionează într-un comunicat al Ministerului Finanţelor, citat de AGERPRES.
Potrivit sursei citate, proiectul de act normativ mai prevede reglementări în privinţa comerţului online, flexibilizarea condiţiilor de accesare a eşalonării la plată şi reglementări ale unor dispoziţii din Codul de procedură fiscală.
Foto ilustrativ, banatulazi.ro.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!