Ministerului Economiei: Noi localităţi şi zone din România, atestate ca staţiuni turistice de interes naţional şi local

Ministerului Economiei: Noi localităţi şi zone din România, atestate ca staţiuni turistice de interes naţional şi local
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Guvernul României, la iniţiativa Ministerului Economiei, a adoptat joi, Hotărârea pentru aprobarea atestării unor localităţi sau părţi din localităţi, ca staţiuni turistice de interes naţional, respectiv local şi pentru modificarea unor anexe la Hotărârea Guvernului pentru aprobarea normelor şi criteriilor de atestare a staţiunilor turistice.

Potrivit unui comunicat al ministerului, citat de AGERPRES, în urma verificării îndeplinirii criteriilor legale, la solicitarea autorităţilor administraţiei publice locale, localităţile Tăşnad (jud. Satu Mare), Lacu Sărat (jud. Brăila), cât şi Zona Turistică Centrul Istoric - Coridorul Crişul Repede (Municipiul Oradea, jud. Bihor) şi Zona Turistică Borlova - Muntele Mic (Comuna Turnu Ruieni, jud. Caraş-Severin) au fost atestate ca staţiuni turistice de interes naţional.

Totodată, având în vedere potenţialul turistic, dar şi resursele naturale şi antropice, localităţile Tăuţii Măgherăuş (jud. Maramureş), Vama (jud. Satu Mare), Ocnele Mari (jud. Vâlcea), Peştişani (jud. Gorj), Jucu (jud. Cluj) au fost atestate ca staţiuni turistice de interes local.

Pe termen lung şi mediu, atestarea localităţilor mai sus menţionate ca staţiuni turistice de interes naţional, respectiv local, va crea un impact socio-economic pozitiv. "Acestea vor putea fi promovate cu noul statut şi astfel vor avea şanse mai mari în atragerea de finanţări nerambursabile. Spre exemplu, investitorii ar putea accesa finanţări structurale europene pentru construirea de structuri de primire turistice, fapt ce va contribui la creşterea numărului turiştilor de pe piaţa internă şi externă", se menţionează în comunicat.

Realizarea unor proiecte de dezvoltare a turismului în localităţile atestate staţiuni turistice vor genera efecte benefice pentru dezvoltarea economică şi creşterea calităţii vieţii a rezidenţilor acestor zone.

Până la acest moment, în România sunt atestate 51 de staţiuni turistice de interes naţional şi 77 de interes local.

Imagine cu caracter ilustrativ, economica.net.

Image