Prelungirea crizei declanșate de pandemie a determinat autoritățile să prelungească și aplicarea unor măsuri gândite să vină în sprijinul contribuabililor, în această perioadă dificilă. Un nou anunț în acest sens a fost făcut de ministrul Finanțelor Publice, Alexandru Nazare.
“În contextul incertitudinilor legate de evoluția pandemiei Covid-19, am prelungit termenul până la care contribuabilii pot beneficia de rambursarea TVA cu control ulterior, până la 31 ianuarie 2022.
În primele două luni ale anului curent, cuantumul TVA-ului restituit a fost cu aproximativ 35% mai mare comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, când măsura nu era în vigoare.
În perioada aprilie 2020 - martie 2021 au fost soluționate 79.161 de deconturi, cuantumul TVA rambursat fiind de 20,64 miliarde lei, sume ce au fost reintroduse astfel în circuitul economic”, a declarat acesta.
Din punctul său de vedere, această măsură vine în sprijinul mediului de afaceri prin reintroducerea cât mai rapidă în circuitul economic a sumelor solicitate de către firme la rambursare, precum și limitarea contactului fizic cu echipele de control.