Ministrul Finanțelor Publice, Alexandru Nazare, a anunțat noile prognoze ale forurilor europene, referitoare la evoluția economică a României, pe termen scurt. Acesta a punctat, totodată, că pentru o creștere economică sustenabilă, țara noastră trebuie să acționeze cu prudență, să mențină ritmul investițiilor publice și să țină sub control cheltuielile bugetare.
“Veștile bune pentru țara noastră vin astăzi de la Comisia Europeană, care a revizuit pozitiv, așa cum anticipam, prognoza de creștere pentru România în anul 2021, la 5,1%. Prognoza de creștere de 5,1% plasează România pe locul 3 în UE, după Spania și Franța.
Totodată, CE estimează un avans de 4,9% pentru economia țării noastre în anul 2022, în condițiile în care prognozele anterioare indicau o creștere de numai 3,8% pentru 2021 și 4% pentru 2022.
Toate aceste semnale pozitive sunt extraordinar de îmbucurătoare, însă reiterez apelul la prudență. Trebuie să menținem ritmul record al investițiilor publice, concomitent cu controlul cheltuielilor bugetare pentru ca România să înregistreze o creștere economică sustenabilă”, a transmis, în contextual noilor prognoze, ministrul Alexandru Nazare.