Ministrul Economiei, Radu Oprea, despre salariul minim european: „Va deveni o realitate”

Radu Oprea
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Ministrul Economiei, Radu Oprea, a vorbit despre introducerea salariului minim european în România. Acesta a precizat că această măsură va deveni o realitate, având în vedere că a devenit o deja temă europeană.

„Este o temă europeană. Salariul minim la nivel european este o temă care deja este în dezbatere, există discuții avansate, decizii ale Comisiei, ale Parlamentului European, astfel încât salariul minim european va deveni o realitate. România trebuie să se conformeze acestor intenții ale UE.

Faptul că facem acest lucru treptat eu cred că este în avantajul mediului de afaceri din România. Aici sunt mai multe aspecte: am discuții cu reprezentanții mediului de afaceri și întotdeauna când vorbim despre salariul minim eu le pun în contextul nevoii de forță de muncă calificată, una dintre principalele probleme pe care antreprenorii din România le semnalează de fiecare dată.

Dacă vă uitați la oricare interogare pe care le fac referitoare la problemele pe care mediul de afaceri le are în România veți vedea că în top trei întoteauna există aceasta a forței de muncă calificată.

Nu vom avea forță de muncă calificată, nu vom putea să ținem românii calificați în țară atâta timp cât nu va exista o convergență cu salariul minim și mediu european”, a declarat Radu Oprea potrivit b1tv.ro.

 

 
Foto: romania-actualitati.ro

Image