Ministrul Economiei, Radu Oprea, avertizează că România riscă să piardă fondurile europene acordate prin PNRR, dacă nu se încadrează în ținta de deficit. Acesta explică faptul că țara noastră plătește, practic, politica adoptată în pandemie, când a "risipit" banii. "Ne-am împrumutat foarte mult și avem acel deficit care ne costă, intrând în procedură, am risipit banii. Nu am făcut ceva foarte bun, în sensul de a investi în economie, care să producă alți bani", a declarat ministrul.
România trebuie să se încadreze într-un deficit de 4,4%, conform țintei asumate prin PNRR, dar este departe de acest obiectiv, iar dacă situația nu va reveni la normal țara noastră riscă să piardă banii europeni. "Suntem în procedură de deficit excesiv pentru că am ajuns pe un vârf la începutul pandemiei, de 9%. Din păcate, faptul că ne-am împrumutat foarte mult și avem acel deficit care ne costă, intrând în procedură, am risipit banii. Nu am făcut ceva foarte bun, în sensul de a investi în economie, care să producă alți bani. Eu știu că în PNRR sunt condiții foarte clare legate de fondurile europene, dacă nu ne încadrăm în deficit. Există riscul să pierzi aceste fonduri, să înghețe până ieșim dintr-o anumită zonă. Este un angajament al Guvernului României, pe care România trebuie să-l respecte. Există un dialog cu Comisia Europeană, am avut un dialog foarte aplicat la Guvern. Faptul că suntem deja cu cererea de plată 2 aprobată, cererea de plată 3 își urmează cursul, există această discuție referitoare la procedura de deficit excesiv și la faptul că, într-adevăr, trebuie să facem acel efort de a arăta că putem să revenim pe trendul descendent referitor la împrumuturile pe care le facem", a declarat ministrul Economiei, într-un interviu pentru Digi24.
Radu Oprea: "Avem doar șase plaje cu eticheta Blue Flag, puțin pentru cei 245 de km de litoral"
„Cineva va trebui să poarte responsabilitatea” pentru faptul că România a intrat în procedura de deficit excesiv, mai declară ministrul Economiei.