Ministrul Finanţelor: Salariul minim pe economie poate creşte înainte de 1 ianuarie 2019

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice, a anunțat, marţi seară, într-o emisiune la postul public de televiziune, că salariul minim pe economie ar putea să fie majorat la 2.050 de lei înainte de începutul anului viitor, așa cum este prevăzut în calendarul actual al autorităților.

„Se face această analiză la Finanţe”, a adăugat Teodorovici, dar acesta nu a putut înainta un calcul privind efortul bugetar necesar pentru majorare.

Ministrul finanţelor a declarat că o evaluare se va face după rectificarea bugetară care va avea loc în noiembrie.

„Da. Avem în calcul o nouă rectificare bugetară în noiembrie. Aşa am spus la început, undeva în octombrie, dar s-a întârziat cu prima rectificare. Automat, în luna noiembrie, pentru că, oricum, până la final de noiembrie vrem să facem a doua rectificare”, a declarat Eugen Teodorovici.

 

Image