Moneda unică s-a depreciat luni cu 0,5%, până la un curs de 1,0751 dolari, cel mai scăzut nivel din ultima lună, după ce președintele Franţei, Emmanuel Macron, şi cancelarul german, Olaf Scholz, au fost devansați de partidele de extremă dreapta la alegerile europarlamentare de duminică, astfel că Macron a cerut organizarea de alegeri anticipate.
Potrivit antena3.ro, cel mai probabil, rezultatele alegerilor europarlamentare vor genera şi mai multă volatilitate pentru moneda euro, care era supusă deja la presiuni după ce rezultatele peste așteptări privind locurile de muncă create de angajatorii americani în luna aprilie au dus la aprecierea dolarului.
Analiştii se vor concentra în special pe impactul potenţial asupra perspectivelor economice ale Franţei, în cazul în care capacitatea lui Macron de a trece prin Parlament proiecte legislative va fi îngreunată de consolidarea puterii formațiunilor de extremă dreapta la următoarele alegeri. În plus, investitorii ar putea să pună sub semnul întrebării hotărârea Europei de a face paşi spre o mai mare integrare fiscală şi financiară, potrivit lui Valentin Marinov, analist la Credit Agricole.
Franţa: Macron anunţă dizolvarea Adunării Naţionale după victoria extremei drepte la alegerile europene
Moneda euro ar putea să scadă până la un curs de 1,05 dolari în trimestrul al treilea, susţine Alvin Tan, analist la RBC Capital Markets în Singapore. "Riscurile politice sunt din nou în creştere pentru euro", spune Alvin Tan.
Foto ilustrativ, digi24.ro.