Premierul Nicolae Ciucă a declarat, vineri, că astăzi, în şedinţa de Guvern, Ordonanţa care prevede plafonarea şi compensarea preţurilor la energie şi gaze, începând cu 1 aprilie, pentru un an de zile, şeful Executivului arătând că celelalte măsuri economice care să vină în ajutorul populaţiei şi a companiilor urmează să fie prezentate tot astăzi, de către ministere, şi ulterior să se ia decizia în coaliţie.
”În această după-amiază vom aproba Ordonanţa care asigură predictibilitatea preţurilor la energie şi gaze, pentru un an de zile, începând cu 1 aprilie anul acesta”, a spus premierul, potrivit news .ro.
Despre celelalte măsuri economico-sociale, anunţate de ministrul de Finanţe, şeful Executivului a arătat că a discutat cu membrii Guvernului ca fiecare să identifice măsurile care se impun, să poată fi analizate.
Despre termenul la care va fi finalizat acest pachet de măsuri, premierul Ciucă a spus că termenul a fost până astăzi. ”Astăzi vom analiza aceste propuneri, urmând ca ulterior să le discutăm în coaliţie şi să le aprobăm”, a mai spus el.
Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu a anunţat, miercuri, după şedinţa de Guvern, că Executivul va veni cât de curând cu un mix de măsuri care va primi atât zona de energie, zona de combustibil dar şi zona de alimente sau alte produse şi bunuri.
De asemenea, vor fi vizate şi companiile afectate de sacţiunile asupra Federaţiei Ruse. El i-a îndemnat pe cetăţenii României la calm şi la încredere, arătând că panica nu face bine nimănui, nici individului şi nici societăţii şi a dat asigurări că România este o ţară stabilă, din perpectiva securităţii dar şi financiar.
Foto news.ro.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!