Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei a publicat, spre consultare publică, un proiect pentru aprobarea contractului - cadru de furnizare a energiei electrice în regim de serviciu universal, a condițiilor generale de furnizare a energiei electrice în regim de serviciu universal şi a modelului de factură aplicabil tuturor clienţilor casnici.
Principalele îmbunătăţiri aduse legislaţiei secundare prin Proiectul de Ordin se referă, potrivit ANRE, la modificarea contractului–cadru de furnizare a energiei electrice în regim de serviciu universal, condițiilor generale de furnizare a energiei electrice în regim de serviciu universal, modelului de factură aplicabil clienților casnici și prețului din oferta de serviciu universal care se aplică pe o perioada de minimum 3 luni.
“Noile prevederi ale Condiţiilor generale pentru furnizarea energiei electrice în regim de serviciul universal la clienții casnici au fost coroborate cu prevederile Regulamentului de furnizare a energiei electrice la clienţii finali (Regulament) și se referă în principal la:
- modul de comunicare a notificărilor/solicitărilor/comunicărilor din partea furnizorului către clientul casnic,
- prețul de serviciu universal, facturare și condiții de plată,
- răspunderea contractuală,
- situațiile de încetare a contractului-cadru,
- sistarea temporară a furnizării energiei electrice,
- aplicarea taxelor și impozitelor,
- drepturile și obligațiile clientului casnic și ale furnizorului,
- situațiile de întrerupere a alimentării cu energie electrică și etapele care se parcurg în acest sens,
- modul de constituire a garanțiilor financiare,
- în cazul consumatorilor vulnerabili, eşalonarea la plată a facturii, la cerere, pe o perioadă de minimum 3 luni sau convenită de părţi,
- obligația furnizorului să eşaloneze la plată sumele datorate de client, pe o perioadă cel puţin egală cu perioada de facturare pentru care a fost emisă factura”, menționează ANRDE.
Proiectul de Ordin prevede ca facturile emise pentru consumul de energie electrică înregistrat începând cu data de 1 aprilie 2023 pentru toţi clienţii casnici să respecte modelul de factură publicat, care include obligatoriu informații precum:
- numărul şi data emiterii facturii,
- datele de identificare şi de contact ale furnizorului, inclusiv o linie telefonică de asistenţă pentru clienţi, adresă de e-mail şi un formular electronic online care să permită înregistrarea automată a solicitării,
- modalitatea de transmitere a indexului autocitit,
- intervalul de timp în care clientul poate transmite indexul autocitit, care nu poate fi mai mic de 5 zile,
- numărul de telefon pus la dispoziţie de către OD (Operator de distributie) la care este racordat locul de consum la care clientul poate sesiza direct OD întreruperile în alimentarea cu energie electrică, precum şi alte probleme în alimentarea cu energie electrică,
- data de încetare a contractului, dacă contractul este încheiat pe perioadă determinată,
- perioada de facturare,
- cantitatea de energie electrică facturată,
- preţul final facturat exprimat în lei/kWh sau lei/MWh,
- data scadentă a plăţii.
Printre anexele obligatorii la contract, ANRE propune să se regăsească obligatoriu convenţia de consum încheiată de părţi, datele din anexele la contractul pentru prestarea serviciului de distribuție încheiat de furnizor cu operatorul reţelei electrice corespunzătoare locurilor de consum care fac obiectul contractului, condiţiile generale de furnizare a energiei electrice în regim de serviciu universal șioferta pentru serviciul universal.
Proiectul de ordin poate fi consultat AICI.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!