Ministerul Finanțelor a publicat o nouă variantă de proiect privind plafonarea RCA. Tarifele la care se raportează sunt cele de la 28 februarie 2023, peste acelea din martie 2022,la care făcea referire prima inițiativă.
“Prima medie RCA subscrisă de societățile de asigurare autorizate și supravegheate de A.S.F. în luna februarie 2023, ultima lună încheiată la data propunerii proiectului de act normativ, pentru polițele cu valabilitate de 12 luni, convertită în clasa de Bonus-Malus B0, este mai mică decât tariful de referință RCA publicat de A.S.F. în data 07 martie 2023, pentru majoritatea categoriilor de vehicule.
În cazul asiguraților persoane juridice, tariful de referință RCA actual este mai mare decât prima medie RCA la nivelul pieței din luna februarie 2023 pentru majoritatea categoriilor tarifare. Pentru categoria de autoturisme deținute de persoanele juridice, tariful de referință este mai mare decât prima medie RCA subscrisă în luna februarie 2023 pentru toate segmentele tarifare corespunzătoare acestei categorii (în funcție de capacitatea cilindrică a motorului). Variația medie (tarif de referință 2023 versus prime medii februarie 2023) pe total categorie este de aproximativ +16%, în funcție de capacitatea cilindrică a motorului, iar cea mai mare variație, de aproximativ +27%, fiind înregistrată în cazul autoturismelor cu capacitate cilindrică <= 1200 cmc.
În cazul autoturismelor deținute de persoane fizice, categorie cu ponderea cea mai mare din totalul vehiculelor, tariful de referință actual este mai mare decât prima medie RCA la nivelul pieței din luna februarie 2023 pentru majoritatea categoriilor tarifare. Variația medie (tarif de referință 2023 versus prime medii februarie 2023) pe total categorie este de aproximativ +12%, în funcție de capacitatea cilindrică a motorului și vârsta asiguratului, iar cea mai mare variație, de aproximativ +64%, fiind înregistrată în cazul autoturismelor cu capacitate cilindrică >2500 cmc, pentru asigurații cu vârsta sub 30 de ani (inclusiv). Pentru subcategoriile de autoturisme cu capacitatea cilindrică cuprinsă între 2001 și 2500 cmc, respectiv >2500 cmc, tariful de referință RCA este mai mare decât prima medie din luna februarie 2023 în cazul tuturor segmentelor tarifare, în funcție de vârsta asiguratului, variația medie totală (tarif de referință 2023 versus prime medii februarie 2023) pentru aceste două subcategorii de autoturisme fiind de aproximativ +27%.
Având în vedere cele prezentate, o soluție temporară pentru remedierea stării de fapt o poate constitui înghețarea temporară, pentru 6 luni, a tarifelor de primă practicate de către asigurătorii RCA pentru contractele RCA încheiate ulterior datei intrării în vigoare a prezentului act normativ la nivelul tarifelor de primă proprii calculate și practicate de către aceștia la data de 28 februarie 2023, tarife care au fost practicate anterior publicării tarifelor de referință de către A.S.F. în luna martie 2023, astfel fiind asigurată o dispersie a riscurilor la nivelul pieței de asigurări”, detaliază nota de fundamentare atașată proiectului.
Propunerea propriu-zisă prevede că tarifele de primă maxime se stabilesc la nivelul propriilor tarife de primă care au fost practicate de către fiecare asigurător RCA la data de 28 februarie 2023 și sunt valabile pentru o perioadă de 6 luni de la data intrării în vigoare hotărârii, odată ce aceasta va fi adoptată. De asemenea, comisioanele de distribuție aferente contractelor RCA se limitează la maximum 8% din prima netă de cheltuieli de distribuție, tot pentru o perioadă de 6 luni.
Scopul măsurilor este să elimine potențialul impact negativ al creșterii prețurilor inclusiv ca urmare a inflației și a luării în calcul a ultimului tarif de referință publicat de către A.S.F. în luna martie 2023.
Noul proiect poate fi consultat AICI.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!