Pandemia a schimbat total ceea ce înseamnă riscuri la locul de muncă. Numărul victimelor accidentelor produse la serviciu a scăzut considerabil în cei doi ani de restricții, dar au apărut alte pericole pentru salariați, în funcție de felul în care aceștia și-au adaptat activitatea la noile condiții și măsuri.
Cu prilejul Zilei Internaţionale a Securităţii și Sănătăţii în Muncă, dată la care sunt comemorați și cei decedați sau răniți la locul de muncă, Inspecția Muncii a făcut o analiză a influenței pe care pandemia a avut-o asupra condițiilor de lucru. Concluzia a fost că perioada restricțiilor, în care unele activități au fost suspendate, iar multe altele desfășurate de la domiciliu, a dus la o reducere semnificativă a numărului victimelor accidentelor de muncă.
“La nivelul României, în ultimii doi ani s-a constatat o scădere a numărului total de accidentați față de anii anteriori (o medie de aproximativ 4750 persoane în 2020-2021 față de mai mult de 5800 în 2018-2019). O descreștere accentuată a avut-o şi numărul de persoane care și-au pierdut viața în accidente de muncă (de la 278 în 2019 la 153 în 2021). Evoluția negativă a accidentelor de muncă a fost determinată, evident, în primul rând de modificările aduse de pandemia COVID-19, de la amenințarea imediată a dobândirii virusului, până la pierderea de locuri de muncă pe scară largă în sectoare cheie, închiderea afacerilor, restricții privind mobilitatea și călătoriile aeriene, carantină, închiderea școlilor și altele. Aceste schimbări rapide ca răspuns la pandemie au condus la creșterea șomajului, scăderea programului de lucru și forme nesigure de angajare pentru mulți lucrători”, a punctat Dantes Nicolae Bratu, inspector general de stat.
Acestea nu au fost însă singurele efecte pe care restricțiile impuse din motive sanitare le-au avut, pe piața muncii. “Pandemia a expus toți lucrătorii și oamenii din lume la riscul de infectare cu noul coronavirus. Unii lucrători au fost expuși în mod special acestui risc, cum ar fi cei din asistența socială și de la urgență. Conform analizei O.I.M., până la 20-30% din cazurile de COVID-19 pot fi atribuite expunerii de la locul de muncă în unele ţări şi 14% din totalul infectărilor au fost ale lucrătorilor din sănătate”, au subliniat inspectorii de muncă.
Aceștia au remarcat că “măsurile de atenuare a răspândirii virusului au introdus alte riscuri, cum ar fi riscurile chimice, determinate de utilizarea frecventă a soluțiilor de curățenie şi dezinfecție”, iar “trecerea la noi forme de aranjamente de muncă, precum răspândirea pe scară largă a telemuncii, a prezentat multe oportunități pentru lucrători, dar și potențiale riscuri de SSM, în special, riscuri psihosociale și de violență”, mai reiese din situația prezentată joi de Inspecția Muncii.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!