Orange România a reacționat după ce a fost sancționată cu o amendă de aproximativ 14 milioane de euro, din cauza unei firme care, în ultimii ani, a fost acuzată că a dat țepe uriașe inclusiv unor companii și regii de stat. Printre păgubiți se numără și TCE Ploiești, care a derulat, prin Simplus Invest SRL, programul de plată a tarifelor de călătorie prin SMS.
Orange a anunțat că va contesta sancțiunea primită și reclamă că a fost amendată pentru că a stopat "practici comerciale înșelătoare".
Reprezentanţi oficiali ai Orange au declarat pentru ziarul BURSA că demersurile întreprinse de ei reprezintă o practică recomandată şi aplicată atât în ţara noastră, cât şi în Europa. "Orange România a fost sancţionată de către Consiliul Concurenţei pentru reacţia legitimă şi justificată de a stopa practicile comerciale înşelătoare ale unui furnizor de servicii. Reamintim că demersurile de stopare a comportamentelor frauduloase reprezintă o practică recomandată şi aplicată în România şi la nivel european", se arată într-un comunicat al companiei, citat de bursa.ro.
Oficialii Orange au mai spus că vor contesta decizia Consiliului Concurenţei, menţionând că acţiunile companiei reprezintă interesele clienţilor acestora: "Respectul pentru client şi lege sunt principii fundamentale ale activităţii Orange. Suntem hotărâţi să ne protejăm în mod legal clienţii ori de câte ori interesele acestora vor fi afectate. Orange va folosi toate mijloacele legale pentru a contesta această sanţiune."
Consiliul Concurenței a anunțat, marți, că a sancționat Orange România SA cu amendă în valoare de 64.915.183 lei, adică aproximativ 14 milioane euro, pentru abuz de poziție dominantă.
Citiți și: Amendă de 14 milioane de euro pentru Orange România
"Autoritatea de concurenţă a constatat că, în perioada 2011-2015, operatorul de telefonie a limitat accesul companiei Simplus Invest SRL la reţeaua sa de telefonie mobilă, blocându-i activitatea de transmitere a mesajelor comerciale către/de către clienţii Orange. Simplus Invest SRL este un integrator, adică o companie care intermediază transmiterea de mesaje comerciale prin numere scurte între anumite companii beneficiare și clienții operatorilor de telefonie mobilă. Pentru a-şi desfăşura activitatea, integratorii încheie contracte cu clienţi (companii care vor să transmită mesaje comerciale) şi cu toți operatorii de telefonie mobilă, care le alocă numere scurte. Mesajele comerciale au ca obiect atât transmiterea de mesaje publicitare (ex.: sunt puse la dispoziţia clienților informaţii referitoare la produse sau servicii sau se facilitează participarea la campanii promoţionale), cât și efectuarea de plăți (ex.: descărcare jocuri, televoting, plată parcare, donații etc.). Accesul la rețeaua Orange este indispensabil pentru integratori în vederea comercializării propriilor produse, întrucât Orange deține cel mai mare număr de utilizatori pe piața de telefonie mobilă, iar beneficiarii doresc să aibă acces la toți acești utilizatori", au explicat reprezentanții Autorității.
Societatea Simplus Invest SRL este legat și de paguba de zeci de mii de lei din bugetul TCE Ploiești, în contextul unui scandal în care această firmă era acuzată că ar fi țepuit mai multe societăți e transport din țară și nu numai.
Introdus în februarie 2014, sistemul de plată a biletelor TCE prin SMS s-a dovedit o mare ţeapă pentru operatorul ploieştean de transport. De la acel moment, contravaloarea tichetelor de călătorie achiziţionate prin SMS nu a mai ajuns în contul Societăţii de Transport Express SA Ploieşti. Când Simplus Invest SRL a intrat în insolvență, la cerere, TCE Ploiești figura cu o sumă e recuperat de de 56.276,90 lei (12.500 euro), echivelantul a 28.138 de tichete de călătorie achitate prin SMS.
„Ultima găselniţă a acestei firme a fost plata biletelor de călătorie prin SMS, sistem implementat începând cu anul 2014 la mai multe societăţi/regii de transport în comun, inclusiv la cea din Bucureşti. Ciudat este faptul că, în condiţiile în care aceste regii au devenit clienţi începând cu anul 2014, cifra de afaceri a firmei SIMPLUS INVEST SRL s-a prăbuşit anul trecut la aproape jumătate faţă de 2012 şi 2013, iar exerciţiul financiar a fost încheiat cu pierderi de 1,55 milioane lei.
Prăbuşirea (premeditată?) a continuat şi în 2015, ceea ce a dus la deschiderea procedurii de insolvenţă, eveniment înregistrat pe 22 octombrie 2015, cererea fiind depusă chiar de debitoare (Dosar 37241/3/2015). În cererea introductivă, SIMPLUS INVEST SRL precizează că «în patrimoniul său există un dezechilibru financiar bazat pe lipsa de lichidităţi şi, din cauza insuficienţei fondurilor băneşti disponibile, nu poate plăti datoriile exigibile către creditorii săi, care sunt în cuantum de 8.082.611,40 lei»“, scria, în 2016, blogul supervizor.ro.
Pe lista creditorilor se aflau, printre alţii, Transport Călători Express SA Ploieşti, Regia Autonomă de Transport Public Iași, Regia Autonomă de Transport Bucureşti RA, Societatea de Transport Public SA Alba Iulia, Transurban SA Satu Mare, Oradea Transport Local SA, dar și Societatea Română de Televiziune.