După protestul din 8 iulie faţă de politica de legislaţie fiscală a guvernului, Patronatul Antreprenorilor Contabili din România îşi exprimă dezaprobarea cu privire la contextul impus de către Executiv mediului de afaceri.
Ordinul Preşedintelui ANAF nr. 3775/2024, publicat în Monitorul Oficial nr. 726 din 24.07.2024, introduce un decont de TVA precompletat, pe care îl considerăm inadecvat şi inoportun, spun economiştii PACR, într-un comunicat citat de AGERPRES.
“Pentru publicul larg şi pentru cei care implementează sistemul RO e-TVA fără experienţă în completarea deconturilor de TVA, reamintim că formularul D300, modificat ultima dată prin OpANAF nr. 888/2024, este un act normativ tipizat format din 46 de rânduri, structurat astfel:
- Rândurile 1-19 evidenţiază vânzările şi TVA colectată din respectiva perioadă pentru contribuabil.
- Rândurile 20-36 reflectă cumpărările şi TVA deductibilă din respectiva perioadă pentru contribuabil.
- Rândurile 37-46, cele mai importante din perspectiva TVA, reflectă suma TVA de plată sau TVA de recuperat, asumate sub prezumţia falsului în declaraţii de către contribuabil.
Recentul act normativ propune un decont de TVA precompletat care cuprinde doar primele 36 de rânduri, omiţând secţiunea esenţială privind TVA de plată sau de recuperat. Aceasta denotă o lipsă de asumare a răspunderii de către autorităţi.
Elemente pe care autorităţile fiscale nu şi le-au asumat:
- Rândul 38: "TVA de plată în perioada de raportare" - acest element fundamental pentru bugetul de stat, estimat la circa 120 miliarde lei din TVA, nu este asumat de autorităţi. Lipsa acestei informaţii poate denatura bugetul de stat.
- Rândul 41: "TVA de plată cumulat" - cea mai importantă informaţie pentru orice analiză fiscală, indicând TVA-ul datorat cumulat de contribuabil, nu este inclusă în decontul precompletat.
- Rândul 44: "Suma de TVA negativă de plată" - deşi termenul "negativ" este folosit, acesta reprezintă TVA-ul de rambursat de la bugetul de stat către contribuabil, esenţial pentru bugetul de stat şi contribuabili, în special pentru cei care efectuează investiţii sau exportatori.
Adrian Benţa, consultant fiscal şi auditor financiar, declară că "Este foarte important să ne exprimăm dezaprobarea fermă cu privire la contextul impus mediului de afaceri şi raportul de forţe inechitabil dintre responsabilitatea autorităţii fiscale şi cea a contribuabililor. Este inacceptabil ca autorităţile fiscale să nu îşi asume responsabilitatea pentru valorile prezumate privind TVA de plată sau de recuperat.”
Aproximativ 58.000 de semnături a adunat, până luni dimineaţă, petiţia contabililor, care cer “un parteneriat corect cu statul român”
Lipsa de asumare a responsabilităţii de către autoritatea fiscală în ceea ce priveşte decontul de TVA precompletat pune o presiune nejustificată pe contribuabili. Aceştia sunt nevoiţi să justifice diferenţele mai mari de 20% şi de 5.000 lei, fără ca autoritatea fiscală să îşi asume vreo răspundere pentru aceste sume.
Patronatul Antreprenorilor Contabili din România solicită încetarea reglementărilor haotice din sistemul RO e-TVA şi responsabilizarea autorităţilor fiscale la acelaşi nivel cu contribuabilii, motivând cu efectele negative pe care noile prevederi le au asupra mediului de afaceri.