Peste 400 de autoturisme au fost oprite de la vânzare, de Protecția Consumatorilor, în urma unor controale în Ploiești și în împrejurimi

protecția consumatorilor vehicule rulate
Sursa foto: CRPJ Prahova - Regiunea Sud Muntenia
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Comisarul șef al Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Sud-Muntenia Ploiești, Ion Iordăchescu, a dispus demararea de controale la comercianții de autovehicule rulate din Ploiești și din zonele limitrofe. Neregulile au ieșit la iveală din prima zi de verificări, comisarii fiind nevoiți să oprească, de la comercializare, sute de autoturisme.

„Au fost verificați 17 operatori economici, constatându-se că autovehiculele rulate aflate la comercializare nu aveau afișate sau erau incomplete informațiile esențiale de care trebuie să beneficieze consumatorii (marca, capacitate cilindrica, combustibil, an de fabricație, anul primei înmatriculări, informații privind verificarea kilometrajului, informații despre existența eventualelor daune, informații despre numărul de proprietari anterior, termen de garanție, etc), luându-se măsura de oprire temporară de la comercializare până la remedierea deficiențelor pentru un număr de 413 autovehicule. Au fost solicitate documentele de proveniență ale autovehiculelor, urmând a fi verificată concordanța dintre informațiile oferite consumatorilor și cele din documentația autovehiculelor, precum și alte aspecte care intră sub incidența legislației privind protecția consumatorilor. În funcție de abaterile constatate, vor fi aplicate sancțiuni și dispuse măsuri de remediere conform prevederilor legale în vigoare”, anunță un comunicat oficial al Comisariatului Regional pentru protecția Consumatorilor – Regiunea Sud Muntenia.

CJPC Prahova a anunțat și că va extinde acțiunea de control, în perioada următoare, la toți comercianții de profil din județ.

 

Image