Ministrul Finanțelor Publice, Alexandru Nazare, a anunțat, luni, că deja pragul de 50.000 de case de marcat electronice fiscale conectate la sistemul informatic al MF-ANAF.
Oficialul a reamintit că termenul limită de conectare pentru marii contribuabili este 30 iunie 2021, iar pentru contribuabilii mici și mijlocii, 30 noiembrie 2021. “În consecință, încurajez cât mai mulți contribuabili, în special micii comercianți sau prestatorii de servicii (inclusiv de taximetrie), să nu aștepte până în ultimul moment și să inițieze cât mai curând procedurile de conectare prin intermediul distribuitorilor autorizați sau a unităților acreditate de service”, a transmis ministrul.
De asemenea, acesta a dat asigurări că “întregul demers de conectare vine în sprijinul contribuabililor prin automatizarea schimbului de date și eliminarea necesității depunerii anumitor declarații specifice, în fiecare lună. Specialiștii noștri asigură tot suportul necesar pentru inițierea procedurii de conectare a caselor de marcat electronice fiscal”.