Un proiect de hotărâre care urmează să fie dezbătut în această săptămână de Consiliul Local Ploieşti propune acordarea unei scutiri timp de 10 ani de la plata impozitului pe clădiri pentru ploieştenii care şi-au instalat panouri fotovoltaice şi au căpătat statutul de prosumatori. Măsura se aplică doar pentru cei care au făcut investiţia pe cheltuială proprie şi nu figurează cu datorii la buget.
Proiectul de hotărâre, iniţiat de consilierii locali Magdalena Trofin şi Mihai Tonsciuc, urmăreşte încurajarea producţiei de energie verde. În linii mari, iniţiativa propune acordarea unei scutiri de la plata impozitului pe clădire pe o perioadă de 10 ani pentru proprietarii care îşi instalează pe cheltuială proprie sisteme de producere a energiei electrice din surse regenerabile. Măsura se aplică doar pentru persoane fizice şi clădiri rezidenţiale şi vine cu unele condiţii. Pentru început, proprietarii trebuie să nu aibă datorii la buget. Ei trebuie să aibă statutul de prosumatori şi să facă dovada pe de o parte că au efectuat lucrările cu o firmă autoriuzată de ANRE, iar pe de altă parte că au obţinut certificatul de racordare emis de către operatorul de reţea.
Scutire de la impozit pentru ploieştenii care îşi instalează panouri fotovoltaice
Mai mult, scutirea se aplică doar în cazul în care lucrările au fost efectuate pe cheltuiala proprietarului. Automat, asta înseamnă că nu beneficiază de scutire cei care şi-au instalat panouri prin programul Casa Verde sau prin alte programe similare, cu finanţare naţională sau europeană.
Proiectul de hotărâre mai prevede că scutirea se menţine şi în cazul soţului supravieţuitor sau al moştenitorilor legali, dar şi în situaţia înstrăinării, ea aplicându-se şi noului proprietar.
Măsura se aplică din anul următor celui în care beneficiarul depune documentele justificative.
Proiectul a fost iniţiat de consilierii locali Trofin şi Tonsciuc şi face parte dintr-un portofoliu mai amplu, dedicat transformării Ploieştiului într-un oraş mai verde, anunţat de aceştia acum câteva săptămâni, alături de deputatul independent Mihai Poliţeanu.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!