Salariul mediu net a cunoscut o creștere semnificativă, în Prahova, în ultima lună din 2022, dar chiar și așa angajatorii din județ nu au reușit să țină pasul cu cei din alte zone ale țării. Astfel, în timp ce, în decembrie, prahovenii au încasat, în medie, 4.041 de lei, în București salariul net a fost cu 50% mai mare, de aproape 6.000 de lei, iar în câteva județe a ajuns în jurul valorii de 5.000 de lei.
“Câştigul salarial mediu net din judeţul Prahova a fost de 4041 lei/salariat, mai mare cu 471 lei faţă de luna decembrie 2021. Indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 97,3%. Câştiguri salariale peste media judeţului s-au înregistrat în ramura industrie şi construcţii (4139 lei/salariat), iar sub media judeţului în ramura servicii (3994 lei/salariat) şi ramura agricultură, silvicultură și piscicultură (3469 lei/salariat). Judeţul Prahova ocupă locul 10 după câştigul salarial mediu net: Municipiul Bucureşti (5904 lei), Cluj (5209 lei), Timiş (4749 lei), Ilfov (4600 lei), Sibiu (4582 lei), Iaşi (4240 lei), Gorj (4230 lei) Brașov (4209 lei) și Mureș (4116 lei)”, anunță Direcția Județeană de Statistică Prahova.
Potrivit sursei citate, efectivul salariaţilor din judeţul Prahova, la sfârşitul lunii decembrie 2022, a fost de 186.741 persoane, în creștere cu 2.056 persoane faţă de luna decembrie 2021.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!