Primul apel de proiecte al Programului Tranziție Justă (PTJ) 2021- 2027 a fost lansat, iar ADR Sud-Muntenia organizează marți, 14 noiembrie, în parteneriat cu CCI Prahova, un eveniment de prezentare a oportunităților de finanțare pentru IMM-uri, în cadrul componentei „Investiții pentru dezvoltarea IMM, care sprijină creșterea durabilă și crearea de locuri de muncă”. Numai pentru Prahova, alocarea financiară nerambursabilă aferentă acestui apel de proiecte este de 104,53 milioane euro.
Evenimentul va avea loc marți, 14 noiembrie, la sediul CCI Prahova, în intervalul 9.30 - 12.30. Astăzi este ultima zi în care antreprenorii interesați de această componentă se pot înscrie, în vederea participării, prin e-mail la adresa
"La data de 20 octombrie 2023 a fost lansat primul apel de proiecte al Programului Tranziție Justă (PTJ) 2021- 2027, apel ce vizează componenta “Investiții pentru dezvoltarea IMM care sprijină creșterea durabilă și crearea de locuri de muncă”, din cadrul acțiunii ”Dezvoltarea întreprinderilor și a antreprenoriatului”.
Prin aceasta componentă sunt finanțate investițiile pentru dezvoltarea IMM-urilor în teritoriile administrative vizate de program (județele Gorj, Hunedoara, Dolj, Galați, Prahova și Mureș).
Peste 2,5 miliarde de euro, prin Planul de Tranziție Justă, pentru șase județe în care mulți oameni își vor pierde locurile de muncă
Alocarea financiară nerambursabilă pentru județul Prahova, aferentă acestui apel de proiecte, este 104,53 milioane euro.
PTJ are ca obiectiv, în corelare cu strategiile de dezvoltare ale teritoriilor pentru perioada 2021 - 2027, sprijinirea unei diversificări economice durabile din punct de vedere al mediului, în special a sectorului antreprenorial productiv mic și mijlociu, inclusiv a antreprenoriatului feminin, în vederea creșterii competitivității și capacității economiilor locale afectate, de a genera locuri de muncă durabile, sigure și cu un nivel de salarizare atractiv", au transmis, astăzi, reprezentanții CCI Prahova.