Primele roșii românești apărute pe piață în acest an sunt cele obținute în sere. Livrările vor începe în această săptămână, dar probabil puțini români își vor permite să le guste. Producătorii spun că ele vor fi vândute cu peste 20 lei/kg.
Un fermier din Cochirleanca, județul Buzău, va merge cu primele tomate crescute în sol românesc pe tarabele din piețe, la finalul acestei săptămâni.
Acesta spune că, din cauza temperaturilor scăzute, a folosit centrala pentru încălzirea serei zi și noapte. Drept urmate, costurile se vor regăsi în prețul cu care primele roșii vor fi vândute în piață.
”Minim ar fi la 23 de lei kilogramul, până la 25 de lei, preţul la tarabă. Clienţii cumpără şi la acest preţ, nici nu se pune problema, pentru că avem clienţi care ştiu ce roşii avem. Sunt roşii naturale”, a spus pentru adevarul.ro, Mircea Tatu, producător de tomate din județul Buzău.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!
Sursa foto: Facebook/ Mircea Tatu