Ai descoperit o ofertă foarte atractivă în timp ce erai în căutarea unui produs? Probabil că ai decis imediat să cumperi, însă ai observat că produsul este resigilat și asta te-a pus puțin pe gânduri. Ei bine, resigilatele chiar sunt o categorie foarte avantajoasă când vine vorba de preț. Pentru a te bucura din plin însă de aceste avantaje, trebuie să acorzi atenție la câteva detalii.
Ce sunt resigilatele?
De foarte multe ori există confuzie cu privire la produsele resigilate. Sunt produse folosite? Sunt produse care nu mai funcționează? Ei bine, să clarificăm aceste aspecte. Un produs resigilat e acel produs care are ambalajul original deschis. Desigilarea ambalajului s-a făcut din diverse motive, dar cel mai des este vorba despre produse returnate sau produse care au fost expuse într-un showroom.
Ți s-a întâmplat să comanzi online un produs și să îți dai seama că nu e ceea ce îți doreai, așa că l-ai returnat? Ei bine, în momentul în care acel produs s-a întors la producător sau la magazinul de la care ai comandat, produsul trece prima dată printr-un proces de verificare tehnică. Se verifică dacă prezintă defecte, urme sau zgârieturi, dacă sunt accesorii lipsă, iar dacă produsul este funcțional va fi pus din nou în vânzare ca produs resigilat.
Foarte multe astfel de produse sunt ca noi și arată exact ca un produs sigilat, dar există și situații în care produsele, datorită faptului că au fost testate de cumpărător sau atunci când au fost expuse în showroom, prezintă mici defecte, dar sunt funcționale, astfel încât vor fi puse la vânzare, de obicei și cu o reducere de preț considerabilă.
- Ia o decizie informată
Un pas esențial atunci când vrei să cumperi un produs resigilat este să acorzi atenție la informațiile despre produs. Citește descrierea produsului pentru a afla toate detaliile referitoare la condiția produsului: este un produs care arată ca nou sau prezintă urme de folosire? E important să fii atent și la alte detalii precum prezența ambalajului original, prezența tuturor accesoriilor, existența unor mici defecte sau zgârieturi. Așa vei putea decide dacă sunt aspecte peste care poți trece cu vederea datorită prețului foarte atractiv sau preferi să cauți o variantă mai bună.
- Verifică politica de retur și perioada de garanție
Chiar și atunci când cumperi produse resigilate la un preț foarte redus, ai dreptul să te răzgândești. Înainte de a comanda un resigilat, verifică informațiile despre posibilitatea de retur a produselor și termenul în care poți returna, deoarece acesta diferă de la un magazin la altul.
Pentru a avea un risc cât mai mic e recomandat să comanzi doar de la magazine care oferă garanție produselor. Prin urmare, informează-te dacă magazinul de la care vrei să cumperi oferă garanție și în ce condiții. Trebuie să ții cont și de faptul că perioada de garanție diferă în general și în funcție de tipul de produs.
3.Cumpără de la magazine de încredere
În mediul online există o multitudine de magazine care vând produse resigilate. Cu toate că prețul mic poate fi un element foarte atractiv pentru început, îți recomandăm să verifici dacă magazinul este de încredere, înainte de a plasa prima comandă. Verifică dacă regăsești toate informațiile esențiale precum informații complete despre produs, informații despre livrare, garanție și politica de retur. Poți căuta de asemenea și recenzii ale altor cumpărători sau poți urmări activitatea website-ului pe rețelele sociale pentru a te asigura că poți comanda fără probleme.
OpenBox Experience - resigilate la prețuri mici
Dacă ești un iubitor al ofertelor te invităm să vizitezi magazinul online OpenBoxExperience pentru a descoperi o varietate de produse resigilate: de la electrocasnice, echipamente IT, electronice, aparate de sănătate, ustensile pentru bucătărie, articole pentru casă și grădină și multe altele. Stocul de produse este mereu actualizat, astfel te poți bucura de noi produse în fiecare zi.
La OpenBox poți cumpăra produse resigilate în siguranță, pentru că:
- regăsești toate detaliile necesare în descrierea fiecărui produs
- beneficiezi de asistență din partea echipei OpenBox pentru a te ajuta să iei cea mai bună decizie
- primești garanție pentru orice produs cumpărat, cuprinsă între 30 de zile și 24 de luni, în funcție de produs
- ai termen de 14 zile în care poți returna produsul dacă nu e conform așteptărilor.
Dacă nu ai reușit să găsești produsul dorit în categoria resigilate, atunci te invităm să vizitezi și magazinul Ymag. Vei descoperi o gamă variată de produse sigilate de la branduri de top, începând de la laptopuri, telefoane mobile, gadgeturi, periferice pentru gaming, până la electrocasnice, instalații pentru iluminat și echipamente pentru securitate.
După cum am văzut resigilatele sunt o alternativă foarte convenabilă, dar e bine să nu lași doar prețul drept criteriu decisiv. Nu uita să ai în vedere câteva mici detalii pentru a lua cea mai potrivită decizie.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!