Potrivit AGERPRES, premierul Ludovic Orban a anunţat că miercuri va fi prezentat programul de relansare economică şi că va fi prezent preşedintele Klaus Iohannis.
"Prezentarea programului economic va fi miercuri alături de preşedintele României, cu care am colaborat foarte apropiat. După prezentarea programului economic, obiectivul nostru este ca în maximum o lună de zile să adoptăm toate actele normative necesare pentru implementarea măsurilor din program", a spus Orban, după ce a participat la Adunarea membrilor Coaliţiei pentru Dezvoltarea României.
Sursă foto captură facebook.com/guv.ro/videos.