Vânzătorii și ospătarii vor trebui să verifice buletinele tinerilor care cumpără alcool, tutun sau energizante, pentru a vedea dacă sunt majori, potrivit unui proiect privind modificarea legii pentru prevenirea consumului de către minori.
Potrivit stirileprotv.ro, vânzătorii din magazine și ospătarii din localuri vor fi obligați să ceară buletinele tinerilor care cumpără alcool, tutun sau băuturi energizante, conform unui proiect de modificare a legii pentru prevenirea consumului acestor produse de către minori.
Nerespectarea acestor provederi atrage după sine amenzi uriașe, cuprinse între 10.000 și 30.000 de lei, se specifică în textul proiectului.
”În vederea verificării împlinirii vârstei de 18 ani a cumpărătorilor și consumatorilor care solicită vânzarea, respectiv servirea băuturilor alcoolice, băuturilor energizante și/sau produselor reglementate de dispozițiile art. 2 din Legea nr. 201/2016 privind stabilirea condițiilor pentru fabricarea, prezentarea și vânzarea produselor de tutun și a produselor conexe și de modificare a Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor de tutun, cu modificările și completările ulterioare, membrii personalului localurilor publice și vânzătorii din unitățile comerciale au obligația de a solicita consultarea actelor de identitate ale consumatorilor”, se arată în proiectul de modificare trimis Biroului Permanent al Camerei Deputaților.
Sancțiunile pentru nerespectarea acestor obligații sunt considerabile.
”În cazul neîndeplinirii obligației prevăzute la alin. (1), membrii personalului localurilor publice și vânzătorii din unitățile comerciale pot fi sancționați cu amendă de la 10.000 lei la 30.000 lei”, conform proiectului de modificare a legii.
Proiectul a fost avizat de Comisia pentru sănătate și familie, respectiv Comisia juridică, de disciplină și imunități din Camera Deputaților, și este semnat de președintele celor două comisii, respectiv Nelu Tătaru (fostul ministru PNL al Sănătății) și Laura Vicol.
ANSVSA, comunicat în urma gravelor incidente petrecute în ţară, în care familii întregi au avut de suferit după folosirea produselor antiparazitare pentru animale
Sursă foto indiatoday.in.