PROTESTE TRANSPORTATORI. La ce înțelegere au ajuns, în privința RCA, protestatarii și ASF. Măsuri anunțate și de Guvern

PROTESTE TRANSPORTATORI negocieri
Și pentru ședința de Guvern programată joi sunt pregătite mai multe proiecte de acte normative care transpun soluții convenite între transportatori și Ministerul Transporturilor
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

PROTESTE TRANSPORTATORI. Conducerea Autorităţii de Supraveghere Financiară şi reprezentanţii confederaţiilor patronale şi federaţiilor reprezentative ale transportatorilor rutieri ar fi ajuns la un numitor comun, în urma negocierilor de miercuri seară.

 

Cele două prăți au convenit, în urma discuţiilor de miercuri seara, ca poliţele RCA pentru autovehiculele de peste 16 tone să se încheie la tariful de referinţă cu respectarea Legii 132/2017, precum şi modificarea legislaţiei pentru a permite suspendarea poliţei pe perioada în care autovehiculul este parcat din diferite motive.

"În urma discuţiilor purtate aseară, la care au participat din partea ASF domnul preşedinte Alexandru Petrescu şi domnul vicepreşedinte Sorin Mititelu, iar din partea transportatorilor COTAR, APTE, APULUM, UNTRR, FORT, s-a convenit ca valoarea poliţelor RCA pentru autovehiculele de peste 16 tone să se facă la tariful de referinţă, conform Legii 132 bonus - malus, aşa încât cel care va avea categoria B2 - B8 va putea plăti o poliţă RCA mult sub tariful de referinţă", a declarat joi, pentru Agerpres, preşedintele Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), Vasile Ştefănescu.

Acesta spune că discuțiile vor continua în zilele următoare pentru toate categoriile de transport, "astfel încât să oprim preţurile enorme ale poliţelor RCA chiar fără justificare".

"În acelaşi timp se vor întâlni de urgenţă ministerele implicate pentru emiterea normelor la Legea 132/2017 privind suspendarea poliţelor pe perioada cât autovehiculul este parcat din diferite motive. În opinia noastră şi conform tuturor comunicatelor noastre din anii precedenţi, acestea puteau fi rezolvate de fostul Consiliu ASF, de fostul vicepreşedinte al sectorului Asigurări, Cristian Roşu. Se pare că nimeni nu va răspunde material civil sau penal pentru falimentul/furtul celor două societăţi de asigurări, singurul plătitor va fi cetăţeanul român obligat să cumpere poliţa RCA prin Legea 132/2017, fără a avea o garanţie la despăgubire în cazul unui accident, singurul sprijin rămânând instanţele de judecată", a adăugat Ştefănescu, potrivit Agerpres.

PROTESTE TRANSPORTATORI. Măsurile anunțate de Guvern

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după consultările de miercuri, de la Palatul Victoria, cu reprezentanții Confederațiilor din sectorul transporturilor, că Executivul va abroba astăzi un set de măsuri convenite cu transportatorii și fermierii. „Vom rămâne în continuare la masa discuțiilor pentru a rezolva toate probleme legitime semnalate”, a afirmat premierul.

Pentru ședința de Guvern programată joi, sunt pregătite mai multe proiecte de acte normative care transpun soluții convenite între transportatori și Ministerul Transporturilor și care au în vedere, în principal, următoarele aspecte:

  • Modificări cu privire la modalități de realizare a controlului prin cântărire la punctele de trecere a frontierei. Sunt recunoscute rezultatele măsurărilor prin cântărire obţinute cu ajutorul mijloacelor de măsurare aparținând autorităților competente din Statelor Membre ale Uniunii Europene cu care România are deschise puncte de trecere a frontierei, în baza Acordurilor bilaterale încheiate între părți, atât pentru emiterea autorizațiilor speciale de transport, cât și pentru aplicarea sancțiunilor contravenționale;
  • Stabilirea unor limite, în conformitate cu legislația europeană și din alte state membre ale UE, privind toleranțele pentru depășirea greutății camioanelor;
  • Se acordă intervale de depășire a masei maxime total admise și pe axe până la care nu se aplică sancțiuni contravenționale și nu se impune autorizarea circulației acestor vehicule;
  • Se clarifică unele aspecte privind efectuarea inspecției tehnice periodice a vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în România, atestarea profesională a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere, precum și corelarea unor dispoziții privind încheierea și executarea contractului de transport pentru transporturile naționale;
  • Se clarifică și unele dispoziții care reglementează examinarea persoanelor care intenționează obținerea atestării inițiale pentru conducători auto transport persoane sau transport marfă.

În plus, în cadrul întrevederii s-a discutat și despre decontarea transportului elevilor, dialogul pe această temă urmând să fie continuat pentru găsirea unei soluții. Un alt subiect rămas în analiză se referă la restituirea parțială către operatorii de transport a accizei la carburant.

Consultările între transportatori și Guvern vor continua cu întâlniri de lucru la nivelul Ministerelor Transporturilor și Finanțelor. 

 

Image