România nu îndeplineşte niciunul dintre cele patru criterii necesare aderării la zona euro, fiind de altfel şi singurul dintre cele şapte state evaluate care care face obiectul unei proceduri de deficit excesiv, rezultă din Raportul de convergenţă al Comisiei Europene, care stă la baza deciziei Consiliului UE referitoare la îndeplinirea de către un stat membru a condiţiilor necesare pentru aderarea la zona euro.
Raportul citat de news.ro evaluează progresele realizate de Bulgaria, Cehia, Croaţia, Ungaria, Polonia, România şi Suedia în direcţia aderării la zona euro. Acestea sunt cele şapte state membre din afara zonei euro care s-au angajat din punct de vedere juridic să adopte moneda euro.
Analiza arată că doar Croaţia şi Suedia îndeplinesc criteriul referitor la stabilitatea preţurilor și toate statele membre îndeplinesc criteriul privind finanţele publice, cu excepţia României, care este singurul stat membru care face obiectul unei proceduri de deficit excesiv.
Bulgaria şi Croaţia sunt cele două state membre care îndeplinesc criteriul cursului de schimb, în timp ce Bulgaria, Republica Cehă, Croaţia şi Suedia îndeplinesc criteriul ratelor dobânzilor pe termen lung.
Raportul constată că în Croaţia sunt îndeplinite toate cele patru criterii nominale de convergenţă şi că legislaţia sa este pe deplin compatibilă cu cerinţele tratatului şi cu Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale/BCE, mai scrie news.ro.
Croația este pregătită să adopte moneda euro la 1 ianuarie 2023.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!
Sursa foto: bani.md