Rata anuală a inflației în luna septembrie 2022 comparativ cu luna septembrie 2021 este 15,9%, a anunțat, miercuri, Institutul Național de Statistică, arătând și cu cât s-au scumpit, în ultimul an, dar și față de luna precedentă, principalele categorii de mărfuri.
Alimentele au costat, în luna septembrie, cu 1,72% mai mult decât în august, în timp ce pentru mărfurile nealimentare românii au plătit în plus cu 1,28%. Din același raport al INS reiese însă că, față de aceeași perioadă a anului trecut, mărfurile alimentare costă mai mult cu peste 19%, mărfurile nealimentare cu aproape 17%, iar serviciile cu 8%.
Luna trecută, energia electrică a fost mai scumpă cu 7% față de august 2022 și cu 25% mai scumpă decât în septembrie 2021.
Scumpiri semnificative, în doar câteva săptămâni, s-au mai înregistrat la produsele lactate și la zahăr.
Fructele proaspete sunt printre puținele mărfuri care s-au ieftinit în septembrie, prețul acestora fiind cu peste 4% mai mic decât în august. De asemenea, scăderi mici de prețuri mai sunt consemnate la combustibil (-0,4%), care tot costă cu 28,85% mai mult decât acum un an.
“Preţurile de consum în luna septembrie 2022 comparativ cu luna august 2022 au crescut cu 1,3%. Rata inflaţiei de la începutul anului (septembrie 2022 comparativ cu decembrie 2021) este 13,1%. Rata anuală a inflaţiei în luna septembrie 2022 comparativ cu luna septembrie 2021 este 15,9%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (octombrie 2021 – septembrie 2022) faţă de precedentele 12 luni (octombrie 2020 – septembrie 2021) este 11,8%”, se arată în raportul INS.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!